Ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a plecat duminică spre China, unde spune că vrea să discute despre modalităţile de soluţionare a conflictului din Ucraina, întrucât, afirmă el, „Europa este cuprinsă de o psihoză a războiului”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ungaria, membră a Uniunii Europene, are cea mai pro-rusă atitudine din rândul ţărilor blocului comunitar, deşi a condamnat invazia rusă din Ucraina. Dependentă de resursele energetice ruse, Budapesta a obţinut scutiri de la unele sancţiuni europene impuse Kremlinului, le-a blocat pe altele, iar Peter Szijjarto a fost de cinci ori la Moscova, de la începutul conflictului din ţara vecină, căutând o consolidare a relaţiilor economice cu Rusia.

Guvernul maghiar critică pe de altă parte Kievul, fiind nemulţumit de drepturile acordate minorităţilor, şi a refuzat să trimită arme în această ţară, limitându-se la ajutorul umanitar. Premierul Viktor Orban, sub aparenţa unei atitudini pacifiste, îi critică adesea pe partenerii europeni şi Statele Unite pentru că, susţine el, alimentează conflictul furnizând arme Ucrainei, o teză susţinută, de altfel, şi de Moscova.

În aceste condiţii, Budapesta anunţă că sprijină planul de pace prezentat de China, deşi acesta se referă mai mult la nişte principii generale şi mai puţin la acţuni concrete. 

„În vecinătatea noastră se desfăşoară un război, iar Europa este cuprinsă de o psihoză a războiului, astfel că eforturile în sprijinul păcii sunt de o importanţă deosebită şi trebuie să fie consolidate în mod constant. Susţinem planul de pace prezentat de China din două motive: în primul rând, pentru că urmăreşte pacea şi, în al doilea rând, pentru că există. Există în sfârşit ceva care are ca scop nu continuarea războiului, ci sfârşitul acestuia", a scris duminică ministrul de externe Peter Szijjarto pe pagina sa de Facebook, însoţind postarea de fotografii de la îmbarcarea sa în avion cu destinaţia China. 

El a precizat că va avea luni discuţii cu oficialii chinezi. 

CITEȘTE ȘI China îşi trimite un reprezentant să discute cu Ucraina şi Rusia

Pe de altă parte, în condiţiile în care UE se pregăteşte de o redefinire a relaţiilor sale cu Beijingul, recomandând mai multă precauţie şi reducerea dependenţelor economice, Szijjarto spune că Budapesta nu doreşte să asiste la o deteriorare a relaţiilor dintre Europa şi China. „Nu vedem China ca pe un risc, ci ca pe o ţară cu care avem oportunităţi uriaşe de cooperare”, a scris şeful diplomaţiei ungare părând să semnaleze un nou punct de divergenţă cu politica UE.

CITEȘTE ȘI Nu izolaţi China, le transmite Bruxelles-ul capitalelor UE. Blocul european se pregăteşte să îşi ajusteze politica faţă de Beijing

„Cooperarea economică între Vest şi Est (Europa-China) poate crea, într-adevăr, o diviziune a muncii care să aducă beneficii tuturor. Ungaria este un exemplu excelent în acest sens”, spune Szijjaro, afirmând că ţara sa a devenit „un punct de întâlnire pentru investiţiile interdependente din Europa de Vest şi China”.

„Înţelegem în mod clar că industria europeană a automobilelor nu poate face cu succes tranziţia către era electrică fără participarea furnizorilor chinezi. Iar dacă lumea nu poate trece la transportul electric, va fi păcat să visăm la un succes în lupta împotriva schimbărilor climatice”, este argumentul pe care Szijjarto îl aduce în finalul postării sale pe Facebook în care îşi anunţă plecarea spre Beijing.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.