Ministrul chinez de Externe Wang Yi a discutat la telefon cu secretarul de stat american Antony Blinken, despre situaţia şi Ucraina şi i-a transmis că Beijingul se va opune oricărei acţiuni care adaugă "gaz pe foc", relatează The Guardian.
Potrivit The Guardian, Yi a spus că 'evoluţia" situaţiei din Ucraina este "ceva ce China nu vrea să vadă", adăugând că această criză ar trebui rezolvată prin "dialog şi negociere" şi a cerut Statelor Unite, NATO şi Uniunii Europene să se angajează într-un "dialog egal" cu Rusia.
El a cerut occidentalilor să recunoască preocupările Moscovei în legătură cu extinderea NATO.
"China sprijină toate eforturile care conduc la detensionarea şi soluţionarea politică a situaţiei, în timp ce se opune oricăror mişcări care sunt negative pentru promovarea unei soluţii diplomatice şi adaugă gaz pe foc”, a spus Wang.
Aceasta a fost a doua conversaţie telefonică dintre cei doi oficiali în ultimele două săptămâni.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.