Miniştrii Apărării ai statelor membre NATO se reunesc miercuri la Bruxelles pentru a discuta discuta despre consolidarea misuunii de formare din Irak, după ce Statele Unite au îndemnat la o sporire a prezenţei Alianţei Nord-Atlantice în Orientul Mijlociu, relatează DPA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secretarulgeneral al NATO Jens Stoltenberg a salutat marţi, înaintea reuniunii, succesele misiunii în consolidarea capacităţii forţelor irakiene de a lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI), însă a apreciat că aceasta ”poate face mai mult”.

NATO urmează să reia în curând misiunea de formare a celor 500 de militari din Alianţă staţionaţi în Irak.

Unele activităţi ale misiunii au fost suspendate în ianuarie, în urma unui atac iranian cu rachete vizând două baze iraliene în care se aflau militari americani, ca represalii faţă de asasinarea unui important general iranian, Qassem Soleimani, într-un atac cu o dronă americană la Bagdad.

Miniştrii Apărării din cadrul NATO ar urma să convină asupra principiului unei consolidări a operaţiunilor, potrivit unor surse diplomatice.

Aproximativ 200 de militari din state membre NATO ar urma să fie transferaţi din coaliţia internaţională antijihadistă în cadrul misiunii NATO în Irak, potrivit unor surse de la Alianţă.

Ambasadorul american la NATO Bailey Hutchison a anunţat marţi că acest nivel ar ”satisface” solicitările Washingtonului.

Însă orice decizie pe această temă implică consimţământul Guvernului irakian. Parlamentul irakian s-a pronunţat luna trecută prin vot în favoarea expulzării trupelor străine din ţară, în urma unor atacuri sângeroase americane vizând paramilitari irakieni.

Preşedintele american Donald Trump i-a spus lui Stoltenberg în ianuarie că vrea ca NATO să-şi asume responsabilităţi mai mari în privinţa obiectivelor apărării comune în regiune, însă nu a formulat solicitări concrete.

Miniştrii din NATO urmează să discute joi, la sediul Alianţei, la Bruxelles, despre misiunea NATO în Afganistan şi despre provocările reprezentate de noisisteme de rachete ale Rusiei.

Înaltul reprezentat UE pentru Politică Externă şi Securitate Josep Borrell urmează să se întâlnească cu miniştrii Apărării din statele membre NATO, dar şi cu ministrul ucrainean al Apărării Andrii Zagorodniuk.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.