Coaliţia prezidenţială Ensemble! va avea 245 de deputaţi în Adunarea Naţională din totalul de 577, în condiţiile în care ar fi avut nevoie de 289 de mandate pentru a deţine majoritatea. Blocul de stânga Nupes va avea 131, conform rezultatelor alegerilor de duminică din Franţa, anunţate de ministerul francez de Interne.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe locul trei se află Rassemblement National, cu 89 de locuri, în timp ce Les Republicains are 61.

În Adunarea Naţională vor mai fi 22 de deputaţi diverşi de stânga, zece diverşi de dreapta, zece regionalişti, patru diverşi de centru şi trei din partea Union des Democrates şi des Independants.

Un deputat va fi al dreptei suveraniste şi unul care nu aparţine niciunei mişcări.

Reconquête!, partidul de extremă dreapta al lui Eric Zemmour, nu a obţinut niciun mandat.

Conform AFP, noua Adunare Naţională va număra 215 femei (37,26%) şi 362 de bărbaţi (62,74%), procentul reprezentat de femei fiind mai mic decât în 2017, când era 39%.

Rata de participare la vot a fost duminică de 46,23 la sută, mai mare decât în 2027 (42,64 la sută), dar mai mică decât în 2012 (55,4).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.