Mii de manifestanţi pro-palestinieni sunt aşteptaţi să iasă sâmbătă pe străzile Marii Britanii, în timp ce Israelul îşi intensifică ofensiva asupra Gaza. De asemenea, demonstraţii au avut loc, vineri, în Iordania, Tunisia şi Irak iar Grand Central Terminal din New York a fost parţial închis din cauza susţinătorilor palestinienilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia se aşteaptă ca aproximativ 100.000 de persoane să se alăture unei demonstraţii la Londra, cerând încetarea focului în războiul dintre Israel şi Hamas, iar alte mitinguri vor fi organizate în alte părţi din Marea Britanie, inclusiv la Manchester şi Glasgow, potrivit AP. 

Aproximativ 200 de cetăţeni britanici rămân în Gaza, potrivit guvernului britanic.

Poliţia metropolitană a declarat că se aşteaptă ca ofiţerii să intervină dacă protestatarii vor folosi cuvântul "jihad" în scandările din Londra în weekend.

Săptămâna trecută a apărut o înregistrare video cu un protestatar pro-palestinian care scanda "jihad" la un eveniment, dar ofiţerii au declarat că nu au fost identificate infracţiuni la demonstraţie.

Comisarul Met Sir Mark Rowley a avut în această săptămână divergenţe de opinie cu miniştrii guvernului cu privire la modul în care trebuie supravegheaţi protestatarii pro-palestinieni care folosesc această expresie.

Prim-ministruul Rishi Sunak a semnalat că este puţin probabil ca poliţia să primească mai multe puteri pentru a aborda scandările considerate extremiste după comentariile de la mitingul de sâmbăta trecută.

Mii de persoane au demonstrat în Iordania în semn de solidaritate cu palestinienii

Mii de oameni au manifestat din nou în Iordania, vineri, în semn de solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza, ca urmare a atacurilor continue ale Israelului.

În capitala Amman, mulţimile au mărşăluit prin centrul oraşului după rugăciunile de vineri, a relatat ziarul Al-Ghad.

Seara, demonstranţii s-au adunat în faţa sediului ambasadei israeliene, după anunţul privind extinderea operaţiunilor israeliene.

Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi, potrivit imaginilor care circulă pe reţelele de socializare.

În Tunisia, zeci de susţinători palestinieni s-au adunat în cursul serii în capitala Tunis pentru un priveghi.

În Irak, difuzoarele din moschei au răsunat "Allahu akbar" (Dumnezeu este cel mai mare) vineri seara în semn de solidaritate cu populaţia din Gaza, au relatat martori oculari.

Grand Central Terminal din New York, închis parţial din cauza protestelor pro-palestiniene

Sute de protestatari pro-palestinieni au staţionat în Grand Central Terminal din New York, în cursul zilei de vineri, la ora de vârf - închizând parţial hub-ul de tranzit şi ducând la mai mult de 100 de arestări, potrivit dpa. 

Marea de demonstranţi, purtând tricouri negre pe care scria "Evreii spun ca focul să înceteze acum", a ocupat marele coridor al gării scandând "Gata cu armele. Gata cu războiul. Noi luptăm pentru încetarea focului".

De asemenea, au fost desfăşurate bannere pe scările terminalului, în timp ce grupul scanda "Plângeţi pentru cei morţi şi luptaţi pentru cei vii".

Demonstraţia de tip sit-in, organizată de Jewish Voice for Peace, a avut loc la câteva ore după ce Forţele de Apărare ale Israelului şi-au anunţat planul de "extindere" a operaţiunilor sale terestre în enclava izolată, unde au fost ucişi aproximativ 7.000 de palestinieni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.