Melania Trump, soţia preşedintelui american Donald Trump, a fost ironizată online după ce a rostit un discurs privind pericolele agresiunilor online, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prima Doamnă a SUA a anunţat că lupta împotriva agresiunilor online este una dintre priorităţile sale la Casa Albă, dar nu a prezentat încă un program în acest sens.

Miercuri, ea a rostit un discurs în faţa soţiilor zecilor de lideri străini reuniţi pentru Adunarea Generală a ONU şi a profitat de ocazie pentru a pleda cauza pe care o susţine.

„Niciun copil nu ar trebui să se simtă înfometat, urmărit, speriat, terorizat, agresat, izolat sau temător, fără să aibă cui să ceară ajutor”, a declarat Melania Trump, îndemnând audienţa să îi asculte apelul pentru acţiune.

Din păcate, însă, acest mesaj s-a pierdut cumva, iar atenţia utilizatorilor reţelelor de socializare s-a concentrat mai degrabă pe ţinuta Primei Doamne – o rochie roz volumnoasă care ar fi costat 3.000 de dolari.

“Tocmai m-am uitat la discursul Melaniei Trump. Dintr-un motiv oarecae m-a făcut să mă gândesc la fata cu afinele din Willy Wonka”, a scris o utilizatoare de Twitter, Elaine.

Au existat, însă, şi unii care au analizat discursul în sine, însă nici aceştia nu au fost impresionaţi.

“Trebuie să învăţăm fiecare copil valorile empatiei şi comunicării, ce reprezintă centrul bunătăţii, atenţiei, integrităţii şi capacităţii de conducere, ce pot fi predate numai prin exemplu », a subliniat soţia liderului de la Casa Albă. Replica a ridicat câteva semne de întrebare, ţinând cont de comportamentul online al soţului ei.

“Prin exemplul nostru trebuie să învăţăm copiii să fie administratori buni ai lumii pe care o moştenesc. Trebuie să ne amintim că se uită, ascultă, deci nu trebuie să ratăm ocazia de a-i învăţa numeroase lecţii etice pe parcurs”, a adăugat ea.

Donald Trump a fost acuzat că îşi foloseşte conturile de pe reţelele de socializare pentruu a agresa mulţi oameni.

“Cum ar fi trebuie să fie discursul Melaniei la ONU… Melania sparge telefonul lui Donald Trump. Melaia – Tocmai am pus capăt agresiunii informatice”, a scris un utilizator de Twitter, Tony Posnanski.

“Discursul Melaniei Trump la ONU a promovat despre exemple pentru copiii noştri şi prevenirea agresiunii… Începe cu soţul tău”, a scris un altul, Ahmed Baba.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.