Prima Doamnă a Statelor Unite Melania Trump a fost acuzată din nou de plagiat după ce a lansat o campanie de securitate online adresată copiilor, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O broşură publicată de Melania Trump seamănă izbitor de mult cu cea publicată de administraţia Obama.

Textul şi grafica broşurii "Be Best" sunt aproape identice cu cele ale ediţiei precedente.

Melania Trump a fost acuzată în 2016 că a plagiat fragmente dintr-un discurs susţinut în 2009 de către Michelle Obama.

După ce comentatori au relevat asemănări puternice între cele două discursuri, Meredith McIver, o membră a administraţiei Trump care a scris discursul Melaniei, a recunoscut că s-a inspirat de la Michelle.

Boşura în domeniul securităţii online a Melaniei a fost prezentată iniţial pe site-ul iniţiativei ca avându-i ca autori pe ”Prima Doamnă Melania Trump şi Comisia Federală a Comeţului (FTC)”.

După ce au fost relevate asemănări cu ediţia celei a administraţiei Obama, textul respectiv a fost modificat, iar documentul este prezentat ca fiind o ”broşură a Comisiei Federale a Comerţului promovată de către Prima Doamnă Melania Trump”.

Cu ocazia lansării iniţiativei "Be Best", luni, la Casa Albă, Melania Trump a subliniat că obiectivul acesteia este promovarea unei vieţi sănătoase, încurajarea unei utilizări pozitive a reţelelor de socializare şi lupta împotriva abuzului de opioide.

”Aşa cum ştim cu toţii, reţelele de socializare pot avea atât efecte pozitive, cât şi negative asupra copiilor niştri, dar sunt folosite prea adesea în mod negativ”, a declarat ea.

Decizia Primei Doamne de a se concentra asupra infracţionalităţii cibernetice a ridicat întrebări despre comportamentul soţului său, Donald Trump, care foloseşte frecvent Twitter-ul pentru a-şi ataca şi insulta opozanţii.

Locatarul Casei Albe a fost aspru criticat în 2017, când a folosit această reţea de socializare pentru a-i cataloga pe moderatorii de televiziune Mika Brzezinski şi Joe Scarborough drept ”Mika nebuna cu IQ-ul mic” şi ”Joe psiho”. El a mai declarat că Brzezinski ”sângerează rău de la un lifting facial”.

Donald Trump a fost acuzat, de asemenea, de batjocorirea unui jurnalist cu dizabilităţi.

O purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a fost întrebată înainte de lansarea iniţiativei dacă preşedintele Statelor Unite Donald Trump crede că poartă vreo responsabilitate în necesitatea luptei împotriva intimidării online.

”Cred că ideea de a încerca să puneţi intimidarea online pe seama preşedintelui este cam ridicolă”, a răspuns ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.