Medicii Nick Price şi Nick Hart s-au declarat, sâmbătă, onoraţi de faptul că fiul lui Boris Johnson a primit numele Nicholas, un omagiu adus lor pentru că l-au tratat pe premierul britanic de coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Johnson şi logodnica saCarrie Symonds şi-au numit fiul nou-născut Wilfred Lawrie Nicholas.

“Suntem onoraţi şi copleşiţi că ni s-a arătat astfel aprecierea. Îi felicităm cu căldură pe premier şi pe Carrie Symonds pentru bucuria sosirii pe lume a frumosului lor fiu Wilfred. Îi urăm familiei sănătate şi fericire”, au precizat cei doi medici, potrivit Reuters.

Nick Price este director al secţiei de boli infecţioase a spitalul St Thomas, iar Nick Hart este directorul secţiei de boli respiratorii şi terapie intensivă la acelaşi spital.

Premierul britanic partenera sa Carrie Symonds au anunţat miercuri naşterea unui fiu, la Londra.

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a fost contaminat cu noul coronavirus, ceea ce a condus la o săptămână de spitalizare - inclusiv trei nopţi la terapie intensivă. Logodnica sa, în vârstă de 32 de ani, a prezentat simptome de Covid-19.

Ei s-au instalat anul trecut la Downing Street - devenind primul cuplu necăsătorit care trăieşte în reşedinţa oficială a premierilor britanici.

Acest băiat este primul copil al lui Carrie Symonds. Însă Boris Johnson are deja patru copii cu o  prietenă din copilărie, a doua sa căsătorie. El a recunoscut alt copil, născut dintr-o relaţie extraconjugală, iar presa îi atribuie încă un alt copil ilegitim.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.