Theresa May nu intenţionează să demisioneze din postul de premier, în pofida faptului că Partidul Conservator şi-a pierdut majoritatea în camera Comunelor, Camera inferioară a Parlamentului britanic, în alegerile legislative anticipate de joi, scrie presa britanică, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Viitorul lui May ca şefă a partidului este pus în discuţie în mod deschis, după ce ea a convocat acest scrutin anticipat.

May a convocat aceste alegeri cu speranţa de a-şi consolida majoritatea, care să-i ofere mână liberă în negocierea Brexitului cu Uniunea Europeană (UE).

Însă, după numărarea aproape a tuturor voturilor, Partidul Conservator a obţinut 315 mandate, în contextul în care avea nevoie de 326 pentru a deţine majoritatea în Legislativ.

Partidul Laburist condus de Jeremy Corbyn a obţinut un rezultat mult mai bun decât cel anticipat. Laburiştii au obţinut 261 de mandate la numărarea voturilor în 646 din cele 650 de circumscripţii uninominale, potrivit The Guardian.

Liberal-democraţii au obţinut 12 mandate, SNP 35, DUP zece, Verzii un mandat, iar alţii 12 mandate.

Ukip nu a obţinut niciun mandat în alegerile legislative anticipate de joi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.