Marina americană (US Navy) a provocat un cutremur de magnitudinea 3,9 în larg, la 160 de kilometri de zona de coastă a Floridei, în timpul unor teste de rezistenţă, în Oceanul Atlantic, în cursul cărora a detonat peste 18 tone de explozivi în apropierea portavionului USS Gerald R. Ford, în valoare de zece miliarde de dolari, relatează The Huffington Post.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un protocol a fost implementat în vederea asigurării securităţii militarilor şi civililor implicaţi în această operaţiune de anvergură, vineri, a anunţat într-un comunicat US Navy.

Impactul testului asupra mediului a fost de asemenea luat în calcul în zona de testare.

Obiectivul acestei serii de teste a fost să verifice dacă uriaşul portavion este capabil să înfrunte condiţii dificile în timpul nei bătălii pe mare.

Nava urmează să fie modernizată, întreţinută şi reparată în următoarele şase luni, înainte de a deveni operaţională.

CEL MAI MARE PORTAVION DIN LUME

USS Gerald R. Ford - care are 333 de metri lungime, 40 de metri lăţime şi cântăreşte 100.000 de tone - este unul dintre cele mai mari portavioane din lume.

Aflat în şantier din 2005, portavionul a fost lansat la mare în 2017, cu trei ani întârziere faţă de data iniţială, din cauza unor defecte de concepţie a unor circute electrice şi unor probleme de ajustare a reactorului nuclear.

USS Gerald R. Ford, care poartă numele celui de-al 38-lea preedinte al Statelor Unite, poate primi la bord 60 de anioane şi 10-12 drone.

Donald Trump a inaugurat în 2017 la Norfolk, în Virginia, acest al 11-lea portavion al Flotei americane - primul dintr-o nouă generaţie cu propulsie nucleară.

”Oriunde se va duce această navă, aliaţii noştri vor dormi liniştiţi, iar inamicii noştri vor tremura de frică”, declara atunci fostul locatar al Casei Albe, aducându-le un omagiu militarilor americani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.