Marea Britanie a ordonat miercuri închiderea şcolilor, unde învaţă milioane de copii, pe termen nedefinit, în urma criticilor privind reacţia slabă la răspândirea coronavirusului, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Majoritatea şcolilor vor fi închise începând de vineri, dar unele vor rămâne deschise pentru copiii lucrătorilor din sectoare esenţiale, cum sunt cei din domeniul sănătăţii, a declarat în Parlament ministrul Educaţiei, Gavin Williamson.

“Ştiu că situaţia a devenit tot mai dificilă. Am spus anterior că dacă ştiinţa şi recomandarea se vor modifica, în sensul că menţinerea şcolilor deschise nu mai este în interesul copiilor şi al profesorilor, atunci vom acţiona”, a spus Williamson.

”Ne aflăm acum în acest stadiu. Epidemia de coronavirus se extinde într-un ritm mai rapid decât am anticipat”, a arătat ministrul.

Închiderea unui număr atât de mare de şcoli va avea un impact economic şi social major pentru a cincea mare economie din lume. Măsura va afecta vieţile a aproape 9 milioane de copii britanici şi obligă părinţii să stea acasă, în loc să meargă la serviciu.

Decizia a fost luată după ce directorii au fost nevoiţi tot mai mult să trimită copiii acasă, prin închiderea totală sau parţială a şcolilor, din cauza deficitului de personal.

Iniţial, Marea Britanie a evitat să urmeze exemplul Italiei, Franţei şi Spaniei, care au închis şcolile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.