Două surori gemene, asistente medicale în Marea Britanie, au decedat la interval de câteva zile una de cealaltă, după ce s-au infectat cu Covid-19, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Katy Davis (37 de ani), asistentă la pediatrie, a murit, marţi, la spitalul din Southampton, în timp ce geamăna sa, Emma, fostă asistentă medicală, a decedat, în acelaşi spital, trei zile mai târziu.

"Întotdeauna au spus că au venit împreună pe lume şi vor pleca împreună. Nu există cuvinte pentru a descrie cât de speciale erau. Tot ceea ce şi-au dorit a fost să-i ajute pe alţii. Încă de când erau mici, se jucau prefăcându-se că sunt doctoriţe sau asistente medicale. Şi-au îngrijit cu dragoste toţi pacienţii, erau oameni excepţionali", a declarat, pentru BBC, sora mai mică a celor două, Zoe.

Potrivit acesteia, cele două femei sufereau şi de alte boli şi nu se simţeau bine de ceva timp.

Katy, care lucra la Spitalul pentru copii din Southampton, a fost testată pozitiv cu Covid-19 la internarea în spital şi a decedat marţi seară. Sora ei geamănă, cu care locuia în aceeaşi casă, a murit vineri.

"Colegii au descris-o drept o asistentă dedicată, care a împărtăşit din cunoştinţele ei pentru a se asigura că pacienţii primesc grija de care au nevoie. Emma Davis a lucrat la acelaşi spital precum sora ei, timp de nouă ani, până în 2013", se arată într-un comunicat al Colegiului Regal al asistentelor medicale.

În total, 50 de asistente medicale şi-au pierdut viaţa de la debutul pandemiei, în Marea Britanie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.