Secretarul de stat american Marco Rubio a transmis, ca şi anul trecut, un mesaj de felicitare pentru Republica Moldova, cu ocazia sărbătorii independenţei, în care dă asigurări că „Statele Unite rămân angajate să sprijine suveranitatea şi independenţa poporului moldovean”, potrivit unei declaraţii publicate pe site-ul Departamentului de Stat.
„În ultimul an, cele două ţări au aprofundat cooperarea într-o serie de domenii prioritare comune. Am extins legăturile economice, am consolidat securitatea frontierelor şi am colaborat pentru a promova stabilitatea în regiune”, arată şeful diplomaţiei americane, care dă asigurări că „Statele Unite sunt mândre să continue consolidarea parteneriatului nostru cu Moldova”.
„În numele Statelor Unite ale Americii, felicit poporul moldovean cu ocazia aniversării independenţei sale”, spune Marco Rubio.
„În timp ce Moldova sărbătoreşte 35 de ani de libertate, Statele Unite rămân angajate să sprijine suveranitatea şi independenţa poporului moldovean. Cu această ocazie, adresez poporului moldovean cele mai calde urări de pace, prosperitate şi progres continuu”, transmite secretarul american de stat, care este şi consilierul preşedintelui Donald Trump pe probleme de securitate naţională.
Şi anul trecut Washingtonul a transmis mesaje constistente către Chişinău cu ocazia Zilei Independenţei, promiţând continuarea parteneriatului americano-moldovean.




























