Mai puţin de jumătate din populaţia lumii a trăit în democraţie în 2021 - Statele Unite, Franţa şi Spania au fost ”democraţii eşuate” -, iar doar 21 din 165 de ţări au avut statutul de ”democraţie completă”, arată un studiu publicat joi de către grupul britanic The Economist, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit acestui studiu, realizat de Divizia de cercetare şi analiză a grupului (EIU), indicele democraţiei în 2021 a scăzut la 5,28 de la 5,37 în 2020 - cea mai importantă scădere anuală din 2010.

”Rezultatul reflectă impactul negativ al pandemiei (covid-19) asupra democraţiei şi libertăţii în lume al doilea an consecutiv, o erodare considerabilă a puterii statului şi erodarea libertăţilor individuale”, se arată în studiu.

În Europa, Spania trece în 2021 de la statutul de ”democraţie completă” la cel de ”democraţie eşuată” şi se alătură Franţei, care are acest statut din 2020.

Statele Unite, Israelul şi Africa de Sud sunt, de asemenea ”democraţii eşuate”.

Suedia, Luxemburgul şi Regatul Unit - care pierde două locuri şi se apropie de statutul de ”democraţie eşuată” - se află în prima categorie a clasamentului, de ”democraţii complete”, la fel ca Japonia, Coreea de Sud, Muriţiu şi Costa Rica.

În categoria ”regimurilor hibride” se află Bangladeshul, Senegalul, Ucraina, Hong Kongul sau Tunisia - care a înregistrat una dintre cele mai puternice scăderi.

Între ”regimurile autoritariste”, EIU claseză Algeria, Egiptul, Rusia, Rwanda, Vietnamul sau China.

La sfârşitul clasamentului se află Afganistanul, unde talibanii s-au întors la putere în urmă cu o jumătate de an, drept cea mai puţin democratică ţară din lume.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.