Mai mult de 8.700 de pacienţi au murit după ce au contractat Covid în spitalele din Anglia, începând cu martie 2020, potrivit datelor obţinute de The Guardian de la unităţi ale National Health Service (NHS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Datele NHS arată că, din luna martie a anului trecut, 32.307 persoane au contractat virusul în timp ce se aflau internate.

În jur de 8.700 de pacienţi au murit după ce au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 în timp ce se aflau internaţi pentru alte probleme medicale.

Cifrele, oferite de spitale, au fost descrise ca „înspăimântătoare” de rudele celor care au murit.

Jeremy Hunt, fost ministru al Sănătăţii, a spus că boala Covid-19 contractată în spital „rămâne unul dintre scandalurile tăcute ale acestei pandemii, cauzând multe mii de decese inevitabile”.

Conducerea NHS şi medicii au susţinut multă vreme că spitalele s-au luptat să oprească răspândirea Covid-19 din cauza deficitului de rezerve pentru o persoană, de echipamente de protecţie şi din cauza incapacităţii de a testa echipele şi pacienţii la începutul pandemiei.

Cifrele oficiale oferite de entităţile NHS din Anglia arată că, începând cu martie 2020, 32.307 oameni au contractat probabil sau sigur boala în timp ce se aflau în spital, iar 8.747 dintre ei au murit. Asta înseamnă că aproximativ trei din zece (27,1%) dintre cei infectaţi astfel şi-au pierdut viaţa în 28 de zile.

The Guardian a obţinut datele, în baza legii privind accesul la informaţii de interes public, de la 81 dintre cele 126 de unităţi medicale din Anglia.

Răspunsurile arată că fiecare unitate a trebuit să se confrunte cu ceea ce medicii numesc infecţii nosocomiale sau dobândite în spital. Multe dintre spitale nu au avut posibilitatea să izoleze pacienţii cu Covid de restul celor internaţi, ceea ce a dus la transmiterea bolii.

University Hospitals Birmingham a înregistrat cel mai mare număr de decese (408), urmat de Nottingham University Hospitals (279) şi Frimley Health (259). Nouă unităţi medicale au înregistrat mai mult de 200 de decese.

Numărul deceselor este influenţat de factori precum mărimea spitalului, numărul de rezerve pentru o persoană şi capacitatea unităţilor de terapie intensivă, de populaţia locală şi de nivelul de infectare din cadrul acesteia.

La câteva unităţi, aproximativ o treime dintre oamenii care au murit din cauza Covid au fost infectaţi în spital. Între acestea, Royal Cornwall Hospitals (36%), Salisbury (35.2%) şi Kettering General Hospital (31.2%).

Cei mai mulţi dintre cei 8.747 de oameni care au murit se aflau în spital, între altele, pentru tratament în cazul unor fracturi, intervenţii chirurgicale şi acutizarea unei boli grave.

Cifrele includ oamenii care au murit în spital şi pe cei decedaţi după ce au fost externaţi. 

NHS Anglia a publicat date privind infecţiile cu SARS-CoV-2 contractate în spital începând cu august 2020, însă nu a livrat statistici despre câţi oameni au murit din acest motiv.

Patruzeci şi cinci de unităţi au refuzat să dezvăluie numărul deceselor înregistrate, în ciuda obligaţiei legale în conformitate cu Legea libertăţii de informare.

Unităţilor NHS le este cerut să monitorizeze câţi oameni au contractat Covid în spitalele lor. Dacă o persoană este confirmată între 8 şi 14 zile de când a fost internată, este considerat că boala a fost „probabil” dobândită în spital. Orice rezultat pozitiv după 15 zile de la internare este considerat drept caz „sigur” de infecţie nosocomială.

Matt Fowler, co-fondator al campaniei Covid-19 Bereaved Families for Justice UK, a spus că prim-ministru Boris Johnson ar trebui să devanseze ancheta promisă pentru 2022 pentru ca, până în toamnă, să fie elaborat un raport intermediar care să includă cele mai bune practici pentru prevenirea transmiterii bolii în spitale.

Un purtător de cuvânt al NHS a declarat că spitalele nu trebuie învinuite. „Biroul pentru Statistici Naţionale şi alte date demonstrează în mod cert că sursa creşterii ratei de infecţie în spitale este creşterea ratei în comunitate şi, pe parcursul pandemiei, rapoartele săptămânale ale Serviciului de Sănătate Publică din Anglia au arătat clar că focarele apărute în spitale sunt mai puţin frecvente decât în alte locuri”.

Măsurile „robuste” ale spitalelor de controlare a infecţiilor includ tratarea pacienţilor cu Covid şi a celor non-Covid în zone separate şi testarea tuturor persoanelor înainte de internare şi de două ori în prima săptămână, a mai spus purtătorul de cuvânt.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.