Turcia l-a convocat luni pe ambasadorul american Jeff Flake pentru a-i cere explicaţii cu privire la vizita în nord-estul Siriei, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, a şefului Statului Major Întrunit al armatei SUA, generalul Mike Milley, relatează agenţia Anadolu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Generalul Mark Milley, şeful Statului Major Întrunit, a făcut această vizită neanunţată la 4 martie pentru a avea o evaluare a misiunii americane care se desfăşoară de aproape opt ani într-o zonă controlată de Forţele Democratice Siriene (FDS), aliate cu SUA.

FDS, principalul aliat local al coaliţiei conduse de SUA împotriva Statului Islamic, a jucat un rol-cheie în înfrângerea jihadiştilor în întreaga Sirie, dar sprijinul SUA pentru acest grup a fost o sursă de tensiune cu Turcia timp de ani de zile. Turcia consideră Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), vârful de lance al FDS, ca fiind aripa siriană a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie separatistă scoasă în afara legii de Ankara, care le consideră pe ambele drept organizaţii teroriste.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie
Statele Unite şi Uniunea Europeană au desemnat, de asemenea, PKK drept grupare teroristă, dar nu şi YPG.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.