Ministerul Afacerilor Externe consideră că este complet irelevantă invocarea componentei scutului antirachetă de la Deveselu în actualul context legat de INF, întrucât sistemul antirachetă de la Deveselu nu face obiectul Tratatului INF. MAE apreciază încă o dată că retorica agresivă este una nejustificată şi contraproductivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În plus, poziţia MAE cu privire la sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice (NATO BMD), din care facilitatea de la Deveselu este parte integrantă, nu s-a modificat, precizează Ministerul de Externe.
 
MAE aminteşte că a precizat în nenumărate rânduri că întreg conceptul scutului antirachetă al NATO are un caracter pur defensiv şi reprezintă o acţiune proporţională cu ameninţările actuale, care respectă toate angajamentele internaţionale.
 
”Federaţia Rusă a primit toate asigurările şi explicaţiile necesare atât din partea României, cât şi din partea NATO în acest sens”, mai precizează MAE.
 
Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) s-ar putea prăbuşi, dacă ”dilema” scutului american antirachetă din Europa de Est rămâne ”nerezolvată”, a ameninţat marţi, în presa rusă, directorul Departamentului neproliferării şi controlului armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe Vladimir Iermakov, relatează agenţia rusă de stat Tass.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.