Şaptesprezece cetăţeni români se afă la bordul navei de croazieră aflată în carantină la Yokohama ca urmare a suspiciunilor de îmbolnăvire cu coronavirus. Până la acest moment, autorităţile locale nu au notificat Consulatul României privind existenţa unor cetăţeni români printre pasagerii unei nave aflate într-o situaţie similară, la Hong Kong

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

MAE precizează că Ambasada României la Tokyo a fost notificată de Ministerul Afacerilor Extern nipon cu privire la faptul că la bordul unei nave de croazieră aflată în carantină în portul Yokohama se află şi 17 cetăţeni români, doi turişti şi 15 membri ai echipajului. 

De asemenea, Consulatul General al României la Hong Kong a solicitat, în regim de urgenţă, autorităţilor locale, informaţii cu privire la prezenţa unor cetăţeni români la bordul unei nave andocate la Hong Kong. 

”Până la acest moment, autorităţile locale nu au notificat Consulatul General cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre pasagerii navei, iar la nivelul oficiului consular nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară din partea vreunui cetăţean român în legătură cu această situaţie”, precizează MAE la solicitarea News.ro.

Ambasada României la Tokyo şi Consulatul General al României la Hong Kong continuă demersurile pe lângă autorităţile locale pentru obţinerea de informaţii suplimentare şi sunt pregătite să acorde asistenţă consulară dacă situaţia o va impune.

Pasagerii aflaţi la bordul navei World Dream, operată de compania Dream Cruises, nu au voie să debarce la terminalul Kai Tak Cruise din Hong Kong până când nu se vor primi rezultatele testelor pentru trei cazuri suspecte.

Nava a sosit la Hong Kong din Taiwan cu 1.871 de pasgeri la bord. Marea majoritate sunt din Hong Kong, dar câţiva pasageri au călătorit din alte ţări, precum Australia, Marea Britanie şi Canada, pentru a se alătura croazierei.

Trei persoane din China continentală, care s-au aflat pe  World Dream în perioada 19-24 ianuarie, au fost diagnosticate cu virusul, potrivit Reuters.

De asemenea, Princess Cruises a anunţat marţi că va ţine în carantină pe o navă 3.700 de persoane, timp de 14 zile, după ce nouă pasageri şi un membru al echipajului au fost testaţi pozitiv pentru virus, la Yokohama, Japonia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.