Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au declarat duminică, la Paris, că sunt dispuşi să colaboreze pentru a "reconstrui" Europa, inclusiv ca răspuns la masivul plan de subvenţionare a industriei americane, dar nu au reuşit să-şi depăşească toate divergenţele, în special în ceea ce priveşte apărarea europeană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ambii lideri au rămas foarte evazivi în ceea ce priveşte intenţia de a livra sau nu Kievului tancuri de luptă germane Leopard sau franceze Leclerc, în ciuda faptului că Olaf Scholz este deosebit de presat în această chestiune în faţa cererilor insistente din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Tratatul de reconciliere dintre cele două ţări a împlinit duminică 60 de ani, timp în care Bătrânul Continent s-a scufundat din nou în război. Cei doi lideri au făcut referiri repetate la "prietenia" şi "fraternitatea" franco-germană, care de şase decenii sunt cheile "construcţiei europene".

"Germania şi Franţa, pentru că au deschis calea reconcilierii, trebuie să devină pionieri în refondarea Europei noastre", a insistat Emmanuel Macron într-un discurs voit liric rostit la Sorbona, în care a descris cele două ţări ca fiind "două suflete în acelaşi piept".

"Viitorul, la fel ca şi trecutul, se bazează pe cooperarea dintre cele două ţări", "ca motor al unei Europe unite", capabilă să depăşească "diferenţele", a adăugat cancelarul german, folosind în continuare metafora acestui "motor franco-german" care adesea "toarce uşor", dar care nu funcţionează decât prin "voinţa fermă de a transforma mereu controversele" în "acţiuni convergente".

UN RĂSPUNS LA SUBVENŢIILE AMERICANE

La finalul unei şedinte comune de guvern la Palatul Elysée, cei doi lideri au ţinut să prezinte toate punctele de convergenţă şi au anunţat un progres în ceea ce priveşte infrastructurile europene de hidrogen, prin extinderea către Germania a proiectului de gazoduct H2Med, un proiect franco-portughezo-spaniol.

Ei au anunţat astfel o "linie comună" în favoarea unui răspuns european "ambiţios şi rapid" la subvenţiile industriale americane, dar nu au precizat cum va fi finanţat acest efort.

Această acţiune trebuie să se bazeze pe "simplitate" şi pe "o mai mare vizibilitate a mecanismelor noastre de ajutor", a adăugat şeful statului francez, care a fost în primele rânduri în ultimele luni pentru a convinge ţările europene, în special Germania, să se angajeze într-un plan la fel de masiv ca cel al Statelor Unite pentru a evita dezindustrializarea Europei.

TANCURI PENTRU UCRAINA: NU EXLCUDEM, NE COORDONĂM

În ceea ce priveşte livrarea de tancuri Leclerc către Ucraina, "nimic nu este exclus", a declarat Emmanuel Macron, subliniind că acest lucru trebuie evaluat "în mod colectiv", un motiv preluat şi de cancelar.

"Modul în care am acţionat în trecut este întotdeauna strâns coordonat cu prietenii şi aliaţii noştri şi vom continua să acţionăm în funcţie de situaţia concretă", a declarat Olaf Scholz, referindu-se în special la Statele Unite şi Franţa.

DIVERGENŢE PE TEMA SCUTULUI EUROPEAN ANTIRACHETĂ

Dar cei doi lideri nu au ascuns faptul că poziţiile lor au rămas foarte îndepărtate în ceea ce priveşte un proiect de scut antirachetă european pe care Berlinul doreşte să îl implementeze cu tehnologiile israeliene şi americane existente, în timp ce Parisul pledează pentru o soluţie europeană, bazată pe un sistem franco-italian.

Cancelarul a reafirmat că este "absolut necesar să se ţină cont de ceea ce există deja, fără a fi nevoie să se aştepte prea mult pentru a obţine anumite arme".

Preşedintele francez a declarat că speră să lucreze "în următoarele săptămâni" cu Germania şi Polonia în special pentru a încerca să dezvolte o "strategie comună" şi "să se îndrepte spre o suveranitate tehnologică şi industrială maximă" în această privinţă.

O RELAŢIE COMPLICATĂ

În octombrie, Consiliul de miniştri franco-german a trebuit să fie amânat din cauza disensiunilor pe o serie de subiecte-cheie, de la energie la apărare, care au ieşit la iveală în urma războiului condus de Rusia în Ucraina. Prin urmare, întâlnirea dintre liderii celor două mari puteri ale Uniunii Europene, ale căror temperamente contrastante complică această relaţie specială în care legăturile personale fac adesea diferenţa, a fost analizată cu atenţie. Mai ales că între ei mocneşte o neînţelegere de când Olaf Scholz i-a succedat în funcţie Angelei Merkel, la sfârşitul lui 2021, fiecare fiind deranjat de iniţiativele luate de celălalt fără o consultare prealabilă.

Data reuniunii comune de guvern a fost semnificativă: 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée de către Charles de Gaulle şi Konrad Adenauer, acest "act fondator" al "reconcilierii" între două ţări "care au fost cei mai înverşunaţi duşmani", dar care "au decis să devină cei mai apropiaţi aliaţi", după cum a declarat Emmanuel Macron.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.