Preşedintele francez Emmanuel Macron cere vineri la Bruxelles, în urma unui summit al Uniunii Europene (UE), un ”armistiţiu umanitar” în Războiul Israel-Hamas, în vederea ”organizării protecţiei” populaţiei civile în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Recunoaştem în totalitate dreptul şi voinţa legitimă de a şupta împotriva terorismului. Suntem pregătiţi să-i acordăm ajutorul nostru. Însă considerăm că blocada completă, bombardarea oarbă şi perspectiva unei operaţiuni terestre masive nu sunt de natură să protejeze aşa cum ar trebui populaţia civilă”, a subliniat şeful statului francez.

”Un armistiţiu umanitar este în prezent util, pentru a-i putea proteja pe cei care sunt pe teren, care au fost bombardaţi”, cere Macron, în contextul în care enclava palestiniană este bombardată intensiv de către armata israeliană de la atacul Hamas în Israel la 7 octombrie.

COALIŢIE UMANITARĂ PENTRU FÂŞIA GAZA

Emmanuel Macron iese astfel din  ”Declaraţia” comună a Celor 27, adoptată de şefii de stat şi de guverne ai UE în urma unor negocieri semnatice aspre, care cere ”pauze” în vederea unei facilitări a ajutorului umanitar.

El a deplâns această ”dezbatere prea lungă” şi a subliniat necesitatea ”unui armistiţiu umanitar în vederea protejării populaţiei”, negocierii eliberării ostaticilor şi ”soluţionării problemei spitalelor, care este foarte complicată”.

În privinţa crizei umanitare din Fâşia Gaza, şeful statului francez a anunţat lansarea unei ”Coaliţii Umanitare împreună cu mai multe ţări europene”.

El a citat Ciprul, ”care va servi drept bază în spatele liniei frontului ale acestui coridor umanitar maritim”.

Grecia este, la rândul său, ”pregătită să trimită echipament”, a anunţat el.

Miercuri, Emmanuel Macron a anunţat trimiterea unui portelcipter amfibie aparţinând marinei franceze ”să susţină spitalele din (Fâşia) Gaza”.

RĂZBOIUL ”VA DURA”

În cea de a 20-a zi a războiului, el nu vede o ieşire rapidă.

”Trebuie să fim lucizi, ne aflăm într-o situaţie de război care va dura. Lupta împotriva Hamas nu va avea loc rapid. Tensiunile cresc peste tot”, a declarat el de la Consiliul European.

În cazul unei prelungiri a conflictului, Emmanuel Macron cere ca Israelul şi comunitatea internaţională să facă rapid o ”diferenţă” între grupări teroriste şi populaţii civile.

”Este crucial ca Israelul să acţioneze în mod ţintit în (Fâşia) Gaza, luptând împotriva terorismului, fără să pună în pericol viaţa civililor”, cere el.

RISCUL UNEI EXTINDERI A RĂZBOIULUI

Populaţia civilă este cu atât mai importantă, consideră el, în contextul în care se teme de un efect ”contraproductiv” în cazul în care israelul nu dă dovadă de precauţie.

El subliniază că ”riscul unei deflgaraţii” există în continuare în regiune.

Manifestaţii propalestiniene şi/sau antiisraeliene au avut loc, în ultimele zile, în numeroase ţări arabe.

În paralel, Israelul a bombardat intensiv necontenit Fâşia Gaza.

Aceste ranchiune ar putea fi alimentate de uciderea civililor şi servi cauzei Hamas, avertizează Macron.

În acest context extrem de delicat, Emmanuel Macron a reiterat necesitatea evacuării din Fâşia gaza a celor 170 de persoane, între care se află şi 54 de francezi, blocate în Fâşia Gaza.

El a cerut această evacuare miercuri, într-o vizită în Egipt.

Aceşti străini este necesar să fie evacuaţi ”cât mai repede posibil”, cere el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.