Preşedintelui rus Vladimir Putin ”îi este frică de orice concurenţă” şi nu înţelege decât ”forţa”, denunţă vineri şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak, după anunţarea morţii în închisoare a opozantului rus Aleksei navalnîi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Putin este răul absolut, care se teme de orice concurenţă. Viaţa ruşilor nu înseamnă nimic pentru el”, denunţă pe Telegram Iermak.

”Nu pot să existe negocieri cu el. Singurul limbaj pe care-l înţelege este cel al forţei”, adaugă el.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.