Liderii Comunităţii Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS sau Cedeao în fr. - n.r.) au ordonat joi desfăşurarea "forţei de rezervă" a organizaţiei regionale pentru a restabili ordinea constituţională în Niger, unde a avut loc o lovitură de stat la 26 iulie, potrivit rezoluţiilor citite la sfârşitul unui summit care a avut loc la Abuja, capitala Nigeriei, relatează AFP şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizaţia a ordonat "desfăşurarea forţei de rezervă a ECOWAS pentru a restabili ordinea constituţională în Niger", a anunţat preşedintele Comisiei ECOWAS, Omar Touray, la finalul summitului extraordinar.

Blocul ţărilor africane s-a angajat să aplice sancţiuni şi interdicţii de călătorie celor care împiedică revenirea la putere a preşedintelui ales în mod democratic, Mohamed Bazoum.

"Nicio opţiune nu este dată la o parte, inclusiv utilizarea forţei ca ultimă soluţie", a declarat preşedintele nigerian Bola Tinubu, preşedintele ECOWAS, la finalul summitului. "Rămânem fermi în angajamentul nostru de a sprijini Nigerul în drumul său către o stabilitate democratică paşnică", a spus el.

"Sper că, prin efortul nostru colectiv, putem ajunge la o rezolvare paşnică, cu o foaie de parcurs pentru restabilirea stabilităţii şi democraţiei în Niger. Încă nu este totul pierdut", a adăugat liderul african.

După discursul lui Tinubu, a fost citit un comunicat oficial care includea o rezoluţie prin care se cerea şefilor armatelor din ţările blocului vest-african să "activeze imediat Forţa de Rezervă ECOWAS cu toate elementele sale".

O altă rezoluţie vorbeşte despre ordinul de a "desfăşura Forţa de Rezervă a ECOWAS pentru a restabili ordinea constituţională în Republica Niger", urmată imediat de o alta care vorbeşte despre restabilirea acestei ordini "prin mijloace paşnice".

Junta de la Niamey a sfidat termenul limită de 6 august stabilit de ECOWAS pentru a se retrage, a închis în schimb spaţiul aerian al Nigerului şi a promis să apere ţara împotriva oricărui atac străin.

Săptămâna trecută, şefii apărării din cadrul ECOWAS au elaborat planuri pentru o posibilă intervenţie militară în Niger, pe care şefii de stat le-au discutat în timpul summitului de joi. Comunicatul summitului nu a oferit nicio indicaţie cu privire la momentul sau circumstanţele în care ar putea avea loc o desfăşurare în Niger.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.