Londra şi-a apărat miercuri voinţa de a reveni asupra unor angajamente pe care şi le-a asumat în cadrul Brexitului, asumându-şi o încălcare a dreptului internaţional şi provocând furia europenilor, într-un moment critic al negocierilor cu privire la viitoarea relaţie a Regatului Unit cu Cei 27, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La peste şapte luni de la ieşirea istorică a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE),, tensiunile cresc între cele două părţi, care ar urma să se pună de acord, până la sfârşitul anului, asupra modalităţilor cooperării lor comerciale şi în domeniul securităţii.

În acest context delicat, Guvernul britanic a publicat un proiect de lege, dezvăluit la începutul săptămânii, care retuşează cu scopul de a-l ”clarifica” Acordul retragerii, care a stabilit cadrul divorţului din ianuarie.

Vizând mai ales aranjamente vamale în Irlanda de Nord, proiectul este menit să faciliteze schimburile comerciale înăuntrul Marii Britanii după perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie la sfârşitul lui decemrbie.

Însă, din cauză că modifică un document care are statutul de tratat internaţional, acest text ”încalcă dreptul internaţional într-un mod foarte specific şi limitat”, potrivit ministrului însărcinat cu Irlanda de Nord, Brandon Lewis.

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen consideră că acest text ”încalcă dreptul internaţional şi subminează încrederea” între cei doi parteneri, aflaţi în toiul negocierilor cu privire la viitoarea lor relaţie.

Germania, care deţine preşedinţia semestrială a UE, se declară, într-un mesaj postat pe Twitter, ”foarte îngrijorată” de anunţurile britanice şi citează formula latină "pacta sunt servanda" (convenţiile trebuie respectate), considerând că este în joc ”fundamentul relaţiilor viitoare prospere”.

”STAT PARIA”

Criticat până în propria tabără - inclusiv de către fosta şefă a Guvernului Theresa May -, Boris Johnson şi-a apărat proiectul în Camera Comunelor, în cadrul unei sesiuni săptămânale de interpelare a premierului.

Textul vizează ”să garanteze fluiditatea şi securitatea pieţei noastre interne britanice”, s-a justificat el.

Textul iniţial - ”Protocolul” nord-irlandez - vizează să garanteze absenţa oricăror frontiere fizice între Irlanda de Nord şi Iralnda, un stat membru UE, şi să evite reapariţia unor tensiuni în această regiune, însângerată de 30 de ani de ”tulburări”, până la semnarea Acordului de Pace din Vinerea Mare, în 1998.

O reimpunere a unor controale vamale alimentează temeri cu privire la o intensificare a tensiunilor în provincia britanică.

Este vorba despre ”protejarea ţării noastre de interpretarea extremă sau iraţională a protocolului care ar putea conduce la o frontieră în Marea Irlandei care, în opinia mea, ar prejudicia interesul Acordului din Vinerea Mare şi ar prejudicia interesele păcii în ţara noastră”, a pledat Johnson.

Liderul separatiştilor scoţieni din cadrul SNP în Camera Comunelor Ian Blackford l-a acuzat pe Johnson că vrea să creeze un ”stat paria” şi de faptul că vrea să se considere ”deasupra legii”.

TEMERI CU PRIVIRE LA UN ”NO DEAL”

Guvernul german a anunţat  că ”se aşteaptă” ca Regatul Unit să pună în aplicare ”complet” Acordul Brexitului.

”Anjamente s-au asumat, iar ele trebuie puse în aplicare. Între prieteni şi aliaţi, noi trebuie să ne ţinem cuvântul dat şi să respectăm dreptul”, a subliniat secretarul francez de stat însărcinat cu Afaceri Europene Clément Beaune.

În pofida ieşirii sale din UE, Regatul Unit se supune reglementărilor europene până la 31 decembrie, în perioada de tranziţie, în care cele două părţi încearcă să încheie un acord de liber-schimb. Negocierile se află în impas şi alimentează temeri cu privire la un ”no deal” distrugător pentru economie.

Apărându-şi manevra, Guvernul Johnson poartă o a opta rundă de negocieri cu UE, deschisă marţi şi care se încheie joi.

Negociatorul-lef UE al Brexitului Michel Barnier, care se află la Londra, va cere clarificări cu privire la aceste ultime întorsături.

Înainte de începerea negocierilor, negociatorul-şef britanic al Brexitului David Frost a îndemnat UE ”să dea dovadă de realism cu privire la statutul de ţară independentă” al Regatului Unit.

Negocierile se află într-un punct mort cu privire la pescuit şi la condiţiile concurenţei echitabile.

Timpul presează, iar Bruxellesul vrea un acord până la sfârşitul lui octombrie, pentru ca o ratificare să poată avea loc la timp.

Boris Johnson a avertizat la rândul său că, dacă nu se ajunge la un compromis până la 15 octombrie, el se mulţumeşte cu un ”no deal”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.