Regatul Unit se declară ”rezonabil încrezător” în încheierea unui tratat post-Brexit cu Uniunea Europeană (UE) privind viitorul Gibraltarului, o enclavă britanică situată în sudul Spaniei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Madridul şi Londra au ajuns, cu doar câteva ore înainte de ieşirea efectivă a regatulu din Uniune, la 31 decembrie, la un acord-cadru cu privire la acest teritoriu.

Însă detaliile urmează să fie stabilite până la sfârşitul lui iunie de către spanioli şi britanici.

”Toată lumea ştie că aceste negocieri pot fi dificile, însă eu cred că am avut de-a face cu multe obstacole şi că le-am depăşit în negocieri pe care le-am purtat în perioada Crăciunului”, a anunţat şeful diplomaţiei britanice Dominic Raab luni, în Gibraltar, într-o conferinţă de presă comună cu şeful Guvernului enclavei, Fabian Picardo.

”Evident, acest lucru cere bunăvoinţă din partea tuturor, însă sunt rezonabil încrezător (...), cred că putem face acest acord-cadru un tratat constrângător juridic”, a apreciat Raab.

În acest sens este necesară ”o muncă aprigă”, a subliniat el.

Acordul-cadru încheiat de Madrid cu Londra prevede aplicarea în Gibraltar a regulilor Schengen - libera circulaţie în 22 dintre cele 27 de state membre UE şi în alte patru ţări euroene -, în pofida ieşirii regatului din Uniune.

Aproximativ 15.000 de persoane, majoritatea spanioli, trec zilnic frontiera în acestteritoriu britanic, unde muncesc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.