”Foarte micul număr” de militari britanici care au plecat pe cont propriu să lupte în Ucraina se expune unor ”probleme uriaşe”, iar acest lucru riscă să determine Rusia să considere, în mod greşit, Regatul Unit drept parte în războiul rus, avertizează joi secretarul de stat britanic însărcinat cu Apărarea, James Heappey, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

James Heappey a confirmat la Sky News că un ”foarte mic număr de militari” a plecat în Ucraina după invazia rusă.

Pe de altă parte, democraţii şi republicanii au inclus într-o prelungire a unui buget federal în sumă de 1.500 de miliarde de dolari un ajutor militar şi umanitar destinat Ucrainei în valoare de 13,6 miliarde de dolari.

Pe de altă parte, Franţa deschide o celulă de criză în vederea primirii de refugiaţi ucraineni.

”În prezent, avem 7.500 de persoane care provin din Ucraina, care au sosit pe teritoriul francez, o creştere cu 3.000 de două zile”, anunţă ministrul francez de Interne Gérald Darmanin.

”Lucrurile se amplifică pe măsură ce conflictul se desfăşoară. Avem, în prezent, 25.000 de locuri de primire a acestor persoane”, anunţă el.

Franţa urmează să deschidă joi o celulă interministerială de criză în vederea primirii persoanelor care fug din calea invaziei ruse a Ucrainei, atât în vederea unei ”coordonări”, cât şi a unei mai bune ”anticipări” a fluxului refugiaţilor ucraneni, a anunţat miercuri Guvernul francez.

”Am decis să activăm o celulă interministerială de criză, în subordinea Ministerului de Interne, în vederea unei pregătiri şi coordonări a sosirii refugiaţilor ucrainenipe teritoriul francez”, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului, Gabriel Attal.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.