Bombardamentele ruseşti au lovit, luni, zone rezidenţiale din oraşul Mykolaiv din sudul Ucrainei, omorând două persoane şi distrugând case, afirmă oficiali locali şi martori, citaţi de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un corespondent Reuters de la locul incidentului a afirmat că a fost lovită casa unei familii, aflată chiar lângă o şcoală, fiind ucisă o femeie. Ambele case de pe acea proprietate au fost transformate în ruine, cu cratere mari săpate în pământul din faţă.

Primarul Oleksandr Senkevych a declarat, pe Telegram, că au fost ucise cel puţin două persoane, iar locuinţe şi instituţii de educaţie au fost lovite. Guvernatorul local, Vitali Kim, a afirmat, tot pe Telegram, că alte 24 de persoane au fost rănite.

Proprietarul casei, Olexandr Shulga, a declarat pentru Reuters că el a crescut în acea casă şi a trăit acolo toată viaţa lui. Soţia a murit în urma atacului, a spus Shulga.

Poliţia, oficiali militari şi investigatori ai crimelor de război din Ucraina se aflau la locul respectiv, într-un cartier rezidenţial din Mykolaiv.

Centru de construcţie de nave şi port pe râul Bug din sud, chiar lângă Marea Neagră, Mykolaiv a trecut prin bombardamente grele ale ruşilor de-a lungul războiului. Oraşul este şi un hub principal de transport.

Atacul a avut loc în contextul în care Ucraina a anunţat începutul mult-aşteptatei sale contraofensive din sud, inclusiv în regiune Herson, aflată la sud-est de Mykolaiv.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.