Liderul Hezbollah respinge cel mai recent acord de încetare a focului încheiat între Israel şi Liban

Liderul Hezbollah respinge cel mai recent acord de încetare a focului încheiat între Israel şi Liban

Liderul Hezbollah din Liban, Naim Qassem, a declarat joi că mişcarea proiraniană respinge cel mai recent acord de încetare a focului încheiat între Israel şi guvernul libanez, cerând retragerea completă a Israelului. El a ameninţat că atât timp cât satele libaneze sunt bombardate şi oamenii sunt ucişi, nordul Israelului nu va fi în siguranţă, relatează The Guardian.

Într-o declaraţie scrisă citită joi la postul de televiziune Al-Manar al Hezbollah, liderul grupării susţinute de Iran a afirmat că cererea din acordul de armistiţiu ca luptătorii Hezbollah să părăsească sudul Libanului ar însemna „capitulare, înfrângere şi îndeplinirea obiectivelor inamicului”.

„Ceea ce ne preocupă este încetarea agresiunii, încetarea focului şi retragerea Israelului”, a spus el.

„Nu ne-am angajat faţă de nicio parte să încetăm rezistenţa atât timp cât există ocupaţie”, a adăugat el.

Declaraţia vine în contextul în care atacurile israeliene au ucis cel puţin patru persoane în Liban, potrivit autorităţilor locale, iar un soldat al forţelor de menţinere a păcii ale ONU a fost ucis joi într-un foc încrucişat.

Ultimele violenţe au avut loc după ce a fost anunţat un alt acord de încetare a focului în conflictul dintre Israel şi Liban.

CITEȘTE ȘI Israelul şi Libanul au convenit să reînnoiască armistiţiul

Un nou acord de încetare a focului între Israel şi Liban, negociat cu medierea Statelor Unite, a trezit joi speranţe privind înregistrarea unor progrese în vederea încheierii conflictului mai amplu dintre SUA şi Israel cu Iranul, deşi încă există incertitudini cu privire la modul şi momentul în care acesta va fi pus în aplicare.

Teheranul a impus încetarea focului în Liban ca o condiţie pentru orice acord de pace cu Washingtonul şi a sugerat în ultimele zile că ar putea interveni direct în sprijinul grupării sale aliate, Hezbollah, în cazul în care Israelul îşi menţine sau intensifică atacurile în această zonă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră