Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko se află în Coreea de Nord, fiind în premieră oaspetele lui Kim Jong Un

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko se află în Coreea de Nord, fiind în premieră oaspetele lui Kim Jong Un

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a sosit în Coreea de Nord în prima sa vizită oficială în această ţară, a anunţat agenţia de stat belarusă Belta. Vizita de două zile are ca scop „identificarea domeniilor cheie de interes comun, precum şi a celor mai promiţătoare proiecte care urmează să fie puse în aplicare”, a transmis Belta, preluată de AFP.

Cele două ţări sunt aliate apropiate ale Moscovei şi sunt amândouă supuse sancţiunilor internaţionale.

Lukaşenko şi liderul nord-coreean Kim Jong-un s-au întâlnit deja în septembrie, dar la Beijing, unde au asistat la o paradă militară în Piaţa Tiananmen cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Într-o scrisoare adresată lui Lukaşenko la începutul lunii martie, Kim s-a declarat „dispus să extindă şi să dezvolte relaţiile tradiţionale de prietenie şi cooperare (...) pentru a le duce la un nou nivel, mai înalt, în conformitate cu cerinţele noii ere”, potrivit agenţiei oficiale de presă nord-coreene KCNA.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră