Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a convocat pentru marţi, 17 octombrie, un summit de urgenţă, prin videoconferinţă, la care liderii Uniunii Europene să discute despre situaţia apărută în Orientul Mijlociu după atacurile Hamas asupra Israelului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o scrisoare de invitaţie adresată liderilor UE, Charles Michel a declarat că Israelul are dreptul de a se apăra în conformitate cu dreptul internaţional. El spune că asediul asupra Fâşiei Gaza a tras un semnal de alarmă în rândul comunităţii internaţionale, ceea ce îl determină să convoace o reuniune prin videoconferinţă marţi, de la ora 17.30, ora Bruxelles-ului (18.30, ora României).

"Este extrem de important ca, în conformitate cu tratatele şi valorile noastre, Consiliul European să stabilească poziţia noastră comună şi să stabilească o linie de acţiune clară şi unificată care să reflecte complexitatea situaţiei în curs de desfăşurare", a scris el.

Michel spune că UE trebuie să fie o susţinătoare al păcii şi a respectării dreptului internaţional şi este de părere că ar trebui să încerce să evite o escaladare regională a situaţiei. Michel a atras atenţia totodată că acest conflict are potenţialul de a alimenta extremismul în societăţile din UE şi ar putea determina migraţia şi deplasarea unui număr mare de persoane în ţările vecine.

Pe de altă parte, el a menţionat că blocul comunitar se află în "deplină solidaritate" cu poporul israelian după "atacurile teroriste brutale" de acum o săptămână.

 
 
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.