Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat, miercuri că, obiectivele geografice ale ”operaţiunii militare speciale” a Rusiei în Ucraina nu se mai limitează la regiunea estică Donbas, ci includ o serie de alte teritorii, relatează agenţia de presă rusă RIA Novosti, citată de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Serghei Lavrov a adăugat că obiectivele Rusiei se vor extinde şi mai mult dacă Occidentul continuă să livreze Kievului arme cu rază lungă de acţiune, potrivit RIA Novosti.

Când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, preşedintele Vladimir Putin a negat orice intenţie de a ocupa teritoriile ucrainene, motivând că scopul său este demilitarizarea şi ”denazificarea” ţării – afirmaţie respinsă de Kiev şi Occident şi considerată pretext pentru un război de expansiune în stil imperialist.

După ce a fost înfrânt într-o încercare iniţială de a prelua Kievul, Ministerul rus al Apărării a precizat pe 25 martie că prima fază a operaţiunii speciale a fost finalizată, iar de acum înainte se va concentra pe ”realizarea principalului obiectiv, eliberarea Donbasului”.

Aproape patru luni mai târziu, Moscova a cucerit regiunea Luganskului, una dintre cele două regiuni care alcătuiesc Donbasul, dar rămâne departe de a cuceri celelalte teritorii.

Cu toate acestea, forţele ruse au ocupat deja teritorii dincolo de Donbas, în special în regiunile sudice Zaporijjea şi Herson, şi continuă să lanseze atacuri cu rachete asupra oraşelor din întreaga Ucraină.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.