Laboratorul farmaceutic german CureVac a anunţat marţi că abandonează dezvoltarea primului său vaccin-candidat împotriva covid-19, purtător de speranţă la început, dar a cărui efcienţă s-a dovedit dezamăgitoare, pentru a se concentra asupra unui nou vaccin, mai promiţător, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania - specializată în tehnologia ARN mesager - urmează ”să se concentreze asupra dezvoltării unui vaccin împotriva covid-19 de a doua generaţie”, la care lucrează împreună cu brtanicii de la GSK şi urmează, astfel, ”să retragă” actualul vaccin-candidat din procedura de examinare continuă a Agenţiei Euroene a Medicamentului (EMA).

Acest lucru ”pune capăt” unui acord de precomandare UE a 405 milioane de doze, precizează laboratorul, care continuă negocieri cu Bruxellesul cu privire la a doua generaţie a vaccinului.

”Lupta mondială împotriva covid-19 continuă, iar noi suntem hotărâţi să contribuim în mod decisiv cu un vaccin sigur şi eficient”, însă ”exigenţele unei lupte eficiente împotriva virsului şi variantelor care apar s-au schimbat”, afirmă într-un comunicat CEO-ul CureVac Franz-Werner Haas.

EFCIENŢĂ 48%

Laboratorul german a anunţat la începutul lui iulie rezultatele definitive ale unui studiu clinic la scară mare, care arătau o eficienţă de doar 48%, un nivel cu mult mai slab decât al altor vaccinuri de tip ARN mesager - ale alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech şi companiei americane în domeniul biotehnologiei Moderna.

CureVac şi GSK vor să lanseze ”în lunile următoare” un studiu clinic al vaccinului de generaţia a doua, care ţine în mai mare măsură cont de variante, în vederea unei omologări ”în cursul lui 2022”.

O autorizare a primului vaccin ar fi fost probabilă ”abia cel mai devreme în trimestrul doi al anului viitor”, se arată în comunicat.

”Salutăm faptul că CureVac se concentrează asupra vaccinului promiţător de generaţia a doua”, denumit CV2CoV, iar prime studii arată ”o îmbunătăţire clară” faţă de primul vaccin - CVnCoV -, anunţă directorul ştiinţific GSK Rino Rappuoli.

Compania, fondată în 2000 de către cercetătorul Ingmar Hoerr, un pionier în cercetarea cu privire la ARN mesager, a fost una dintre primele care s-a lansat în cursa vaccinului anticovid.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.