Rusia a returnat joi Ucrainei 1.000 de rămăşiţe pământeşti prezentate ca fiind ale soldaţilor ucraineni ucişi în luptă, a anunţat administraţia ucraineană responsabilă cu prizonierii de război, relatează AFP.
„Astăzi au avut loc măsuri de repatriere. O mie de cadavre, prezentate de partea rusă ca fiind ale unor militari ucraineni, au fost returnate Ucrainei”, a anunţat pe Telegram Centrul guvernamental ucrainean pentru prizonierii de război.
Identificarea cadavrelor repatriate va fi realizată „în curând” de anchetatori şi experţi ai Ministerului de Interne, a adăugat acesta.
Ultima repatriere de rămăşiţe pământeşti a avut loc la sfârşitul lunii octombrie şi a vizat, de asemenea, 1.000 de cadavre.
Această nouă repatriere ridică la peste 15.000 numărul cadavrelor returnate de Rusia Ucrainei de la începutul anului.
La rândul său, Ucraina a returnat câteva sute Rusiei în aceeaşi perioadă.
Schimburile de cadavre ale soldaţilor ucişi şi de prizonieri de război constituie singurele rezultate ale negocierilor dintre cele două părţi beligerante, la mai bine de trei ani şi jumătate de la începutul invaziei ruse în Ucraina.
În februarie anul trecut, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat pentru un post de televiziune american că ţara sa a pierdut aproape 46.000 de soldaţi din 2022, un bilanţ pe care analiştii îl consideră subestimat, în timp ce „zeci de mii” de alţi oameni au fost daţi dispăruţi sau au fost luaţi prizonieri de armata rusă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







