Kazmunaygaz şi Lukoil continuă să lucreze la proiecte comune, în ciuda sancţiunilor

Compania Kazmunaygaz (KMG) din Kazahstan şi Lukoil din Rusia, recent sancţionată de SUA, continuă să lucreze la proiecte comune în conformitate cu obligaţiile contractuale, a relatat marţi agenţia rusă Interfax citând un oficial al companiei din Kazahstan.

Cele două companii - ambele cu operaţiuni şi în România - efectuează o evaluare cuprinzătoare a impactului sancţiunilor asupra proiectelor, a declarat Kazmunaygaz pentru Interfax.

„Evaluarea se efectuează din punct de vedere juridic, financiar şi tehnic”, a declarat un reprezentant al Kazmunaygaz pentru Interfax.

KMG a precizat că lucrările la proiecte continuă în conformitate cu legislaţia ţării şi cu obligaţiile contractuale. „Toate acordurile prevăd o clauză privind sancţiunile, care stabileşte procedura de urmat în cazul introducerii de măsuri restrictive. Condiţiile acestor prevederi sunt confidenţiale”, a subliniat compania naţională din Kazahstan.

În octombrie, Statele Unite au impus sancţiuni împotriva Lukoil şi Rosneft, cele mai mari două companii petroliere din Rusia, şi au acuzat Moscova de lipsă de angajament în ceea ce priveşte încheierea războiului din Ucraina.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor