Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit miercuri în Kazahstan, în prima etapă a unui turneu în Asia Centrală, o regiune considerată mult timp curtea din spate a Rusiei, dar care a atras din nou atenţia Occidentului de când a început războiul din Ucraina, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Kazahstanul, bogat în petrol, a apărut deja ca un furnizor ce poate înlocui ţiţeiul rusesc pentru ţările europene care au oprit aprovizionarea din Rusia şi este o legătură importantă pe noua rută comercială China-Europa, care ocoleşte Rusia.

Pe lângă petrol, Kazahstanul este un exportator important de uraniu, iar compania franceză Orano operează deja o societate mixtă cu firma nucleară de stat Kazatomprom.

La întâlnirea cu omologul Kassîm-Jomart Tokaev, Emmanuel Macron a felicitat Kazahstanul pentru că a refuzat să ia partea Moscovei în războiul din Ucraina şi a declarat că cele două ţări au semnat acorduri de afaceri, inclusiv o declaraţie de intenţie pentru un parteneriat în domeniul atât de căutat al pământurilor rare şi al metalelor rare.

"Nu subestimez sub nicio formă dificultăţile geopolitice, presiunile pe care unii le pot exercita asupra dumneavoastră", i-a spus Macron lui Tokaev, care, la rândul său, a calificat vizita drept "istorică".

"Franţa apreciază calea pe care o urmaţi pentru ţara dumneavoastră, refuzând să fiţi vasalul vreunei puteri şi căutând să construiţi relaţii numeroase şi echilibrate cu diferite ţări", a punctat preşedintele francez în faţa gazdei.

Rusia şi-a exprimat îngrijorarea faţă de activitatea diplomatică tot mai intensă a Occidentului în fostele republici sovietice din Asia Centrală.

CITEȘTE ȘI Preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, a criticat de faţă cu Putin uniunea economică cu Rusia. Cum a reacţionat liderul de la Kremlin

Miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Kazahstanul, în calitate de stat suveran, este liber să dezvolte legături cu orice ţară, dar ministrul de externe Serghei Lavrov a declarat săptămâna trecută că Occidentul încearcă să îndepărteze de Rusia "vecinii, prietenii şi aliaţii" săi tradiţionali.

Kazahstanul şi Uzbekistanul, următoarea ţară pe care o va vizita Macron, au refuzat să recunoască anexarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene şi s-au angajat să respecte sancţiunile occidentale împotriva Moscovei, numind în acelaşi timp atât Rusia, cât şi statele occidentale, cum ar fi Franţa, partenerii lor strategici.

"Ne respectăm prietenii, suntem aici când au nevoie de noi şi le respectăm independenţa", a declarat Macron. "Şi într-o lume în care marile puteri vor să devină hegemonice şi în care puterile regionale devin imprevizibile, este bine să avem prieteni care împărtăşesc această filozofie", a subliniat şeful statului francez.

Întrebat despre vizita lui Macron, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia apreciază "foarte mult" relaţiile sale cu Kazahstanul. "La rândul nostru, avem legături istorice, legături de parteneriat strategic cu Kazahstanul, ei sunt aliaţii noştri şi interesele noastre sunt unite în multe organisme internaţionale", a declarat Peskov reporterilor.

CITEȘTE ȘI Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu, întrevederi bilaterale cu omologii din Turkmenistan, Republica Kazahstan şi Republica Uzbekistan, în marja participării la Reuniunea Ministerială UE-Asia Centrală de la Luxemburg
CITEȘTE ȘI Ciucă, discuţii cu ambasadorul din Kazahstan în România despre dezvoltarea cooperării în domenii precum ştiinţa şi tehnologia din energia verde, industria chimică, educaţie şi tehnologia SMR
CITEȘTE ȘI Preşedintele Klaus Iohannis a avut discuţii cu omologul din Kazahstan despre stimularea comerţului, cooperării energetice şi conectivităţii, în marja dezbaterilor generale din sesiunea UNGA 78 de la New York

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.