Poliţia din Almaty, cel mai mare oraş din Kazahstan, a reţinut sâmbătă zeci de demonstranţi anti-guvern chiar dacă o lege nouă, mai permisivă privind manifestaţiile era aşteptat să intre în vigoare, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ţara asiatică a fost criticată deseori de grupuri ce militează pentru drepturile omului pentru că cere ca adunările publice să aibă permisiunea autorităţilor. Preşedintele Kassym-Jomart Tokayev a semnat luna trecută o nouă lege care înlătură această prevedere.

Deşi legea a intrat în vigoare sâmbătă, potrivit oficialilor, este nevoie de un preaviz de cinci zile înainte ca ea să fie pusă în practică.

Ei au precizat că grupurile din opoziţie nu au notificat autorităţile cu privire la planul lor de a se întruni şi că, de asemenea, încălcau regulile de distanţare fizică impuse în criza sanitară.

Poliţia a blocat principalele pieţe din Almaty şi străzi adiacente unde peste 100 de activişti se adunaseră. Aceştia au fost împărţiţi în grupuri de câteva zeci. Într-un grup a fost văzut o pancartă cu mesajul „I can’t breathe” (nu pot respira, n.r.), referire la moartea americanului George Floyd, iar unii protestatari au scandat „Bătrâne, pleacă!”, referire la fostul preşedinte Nursultan Nazarbayev, care încă are putere în fosta naţiunea sovietică. 

Protestatarii au cerut demisia lui Kassym-Jomart Tokayev, aliatul lui Nazarbayev care a preluat funcţia după demisia acestuia anul trecut, şi o redistribuire corectă a averilor.

„De ce sunt oameni săraci într-o ţară bogată în petrol şi gaz?”, era scris pe un banner.

După o scurtă confruntare, poliţia a reţinut câteva zeci de protestatari, care au fost duşi în dube.

Kazahstan, cu 19 milioane de locuitori, a fost afectată puternic de scăderea preţului petrolului şi de consecinţele pandemiei. Peste 4 milioane de oameni şi-au pierdut sursele de venit în două luni de izolare, perioadă care s-a încheiat în mai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.