Vicepreşedinta americană Kamala Harris se declară ”pregătită să-şi servească” ţara, într-un interviu acordat ziarului The Wall Street Journal (WSJ), în momentul unei intensificări a unei dezbateri pe tema vârstei preşedintelui Joe Biden, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sunt pregătită să-mi servesc ţara. Nu există nicio îndoială în această privinţă”, declară democrata, în vârstă de 59 de ani, dând asigurări în acest interviu publicat luni că oricine o vede la treabă ”trage concluzia că este deplin capabilă să conducă”.

WSJ precizează că acest interviu a fost realizat cu două zile înainte de publicarea joi a unui raport al unui procuror special, care face comentarii despre memoria lui Joe Biden, în vârstă de 81 de ani.

Procurorul special Robert Hur, însăecinat să ancheteze un dosar cu privire la documente clasificate aflate în posesia lui Joe Biden, a renunţat să-l ancheteze penal, dar comentează, între altele, că un juriu nu l-ar condamna pe ”un om bătrân cu o memorie proastă”.

Aceste comentarii au zguduit campania electorală, cu nouă luni înaintea alegerilor prezidenţiale de la 5 noiembrie, în care Joe Biden pare să-l înfrunte pe fostul preşedinte republican Donald Trump, în vârstă de 77 de ani.

Sondaje arată că vârsta democtratului este principalul său ”handicap” în rândul alegătorilor, care se îndoiesc de capacitatea sa de a-şi asuma al doilea mandat.

La o zi după publicarea raportului procurorului, Kamalas Harris i-a luat apărarea preedintelui.

Ea a denunţat vineri, foarte ferm, ”motivaţii politice” ale magistratului Robert Hur, un republican, şi a lăudat felul în care condice Joe Biden.

Constituţia americană prevede ca vicepreşedintele să ia locul preşedintelui, în cazul unui deces sau dacă acesta din urmă  este în incapacitate de a-şi asuma funcţia.

Acest lucru nu înseamnă, însă, că Kamala Harris ar deveni automat candidata Partidului Democrat, în cazul în care Joe Biden ar ieşi din varii motive din cursă înainte de alegeri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.