Justiţia egipteană a decis luni ca fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, care a condus ţara cu o mână de fier timp de 30 de ani, să fie eliberat, marcând în acest fel, în mod simbolic, închiderea capitolului Primăverii Arabe în Egipt, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Încheierea dosarelor judiciare şi eliberarea viitoare a lui Mubarak, în vârstă de 88 de ani, pun punct problemelor fostului şef de stat care a fost nevoit să plece de la putere pe 11 februarie 2011, la finalul unei revolte de 18 zile reprimată în sânge.

”Ideea Primăverii Arabe a încetat să existe în Egipt”, a declarat luni pentru AFP Mai Mogib, o profesoară de ştiinţe politice de la Universitatea Cairo.

În opinia ei, ”a discuta despre Mubarak şi despre simbolurile perioadei sale este (de-acum) acceptabil în presă şi pe stradă”.

După o perioadă democratică, de la jumătatea lui 2012 şi până la jumătatea lui 2013, în urma alegerii islamistului Mohamed Morsi ca preşedinte, ţara a recăzut în mâna militarilor, odată cu Abdel Fatah el-Sisi, care l-a îndepărtat de la putere pe primul preşedinte civil ales al ţării.

Opoziţia islamistă a fost laminată, iar numeroşi lideri ai Primăverii Arabe au fost încarceraţi sau obligaţi să plece în exil.

În ceea ce priveşte situaţia economică - dezastruoasă - a ţării, ea a devenit principala preocupare a egiptenilor.

INTERDICŢIE DE CĂLĂTORIE

De când a fost arestat, în aprilie 2011, Mubarak a fost internat într-un spital militar din Cairo, în regim de supraveghere la domiciliu.

Avocatul Farid el-Deeb a declarat luni pentru AFP că parchetul a acceptat eliberarea, iar Mubarak ”va putea să se întoarcă acasă atunci când medicii vor spune că va putea fi externat”.

El nu va putea, însă să plece în străinătate, potrivit avocatului său.

Fostului preşedinte i s-a interzis să călătorească din cauza unei anchete a organismului egiptean cu privire la averi ilicite, care supraveghează averile acumulate fraudulos.

Mubarak a fost judecat în două mari procese de când a plecat de la putere.

Într-unul dintre principalele dosare el a fost acuzat că a incitat la crimă participanţi la manifstaţiile din timpul revoltei, în care au fost ucise aproximativ 850 de persoane în confruntări cu poliţia.

El a fost condamnat la închisoare pe viaţă în iunie 2012, însă justiţia a dispus să aibă loc un nou proces.

În noiembrie 2014, alt tribunal, care îl rejudeca, a dispus până la urmă să se abandoneze acuzaţiile, exonerându-l astfel pe Mubarak, însă parcehtul a făcut recurs în casaţie.

La 2 martie, Curtea de Casaţie a confirmat abandonarea acuzaţiilor.

În urma acestei decizii, familiile victimelor violenţelor din 2011 au reacţionat cu furie.

”DEGEABA”

Mostafa Morsi, care şi-a pierdut fiul, Mohamed, pe 28 ianuarie 2011, a denunţat o justiţie ”coruptă”. ”Sângele fiului nostru a curs degeaba (...). Corupţia a revenit în forţă”, a declarat el pentru AFP.

”Aş fi crezut că Primăvara Arabă ne-ar fi adus o viaţă mai bună, dar este mai rea. Totul este mai rău”, a spus el.

Invers, Mahmoud Ibrahim, în vârstă de 37 de ani, un fost reprezentant al Partidului Democratic Naţional, al lui Mubarack, a declarat pentru AFP că ”după şase ani de aşa-zisă Primăvară Arabă, oamenii regretă perioada Mubarak cu nostalgie”.

În alt mare proces, Curtea de Apel a confirmat, în ianuarie 2016, o pedeapsă la trei ani de închisoare pentru Mubarak şi cei doi fii ai săi Alaa şi Gamal într-un proces de corupţie.

Ei erau acuzaţi că au deturnat peste zece milioane de euro, alocaţi întreţinerii palaturilor prezidenţiale. În afară de cei trei ani de închisoare, toţi trei au fost condamnaţi împreună să plătească o amendă în valoare de 126 de milioane de lire egiptene (aproximativ 15 milioane de euro) şi să ramburseze statului 21 de milioane de lire egiptene (2,5 milioane de euro).

În acest proces, Mubarak şi-a ispăşit pedeapsa, iar cei doi fii ai săi au fost eliberaţi.

După 2013 şi după destituirea lui Mohamed Morsi de către armată, problemele judiciare ale acestuia le-au eclipsat pe cele ale fostului dictator.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.