Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a cerut, duminică, parlamentului britanic să aprobe acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, precizând că este unicul şi cel mai bun acord posibil, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Acesta este cel mai bun acord posibil. Îi invit pe cei care au dreptul de a ratifica acordul să ia în calcul acest lucru. Acesta este cel mai bun acord pentru Marea Britanie, cel mai bun acord pentru Europa, unicul acord posibil”, a spus Juncker. El a menţionat că aceasta este “o zi foarte tristă”.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a afirmat că Uniunea Europeană este hotărâtă să construiască “un parteneriat cât se poate de apropiat” cu Marea Britanie în viitor. “Vom rămâne prieteni până la final. Şi încă o zi”, a adăugat el.

Potrivit AFP, presa londoneză a notat că ar exista discuţii în secret între miniştri britanici şi diplomaţi ai Uniunii Europene cu privire la un “plan B” în cazul în care parlamentul va respinge acordul cu privire la Brexit.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a afirmat însă că în mod sigur nu va exista o renegociere. “Este important ca toţi cei din Marea Britanie să fie conştienţi că rezultatul de acum este cel final. Un lucru este clar. Nu va exista o renegociere şi nu va fi loc pentru manevre”, a afirmat Kurz.

“Per total, cred că acesta este tot ce putem face cu toţii, atât Theresa May şi guvernul său cât şi Uniunea Europeană. Nu a câştigat nimeni astăzi, am pierdut toţi, dar având în vedere contextul, acordul este acceptabil”, a declarat şi premierul olandez Mark Rutte.

Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat, duminică, de liderii UE. Cei 27 de lideri ai UE au aprobat acordul după mai puţin de o oră de discuţii.

Înainte de întâlnirea de la Bruxelles, liderii UE au cerut britanicilor să susţină acordul privind Brexitul, negociat de Guvernul condus de Theresa May.

Acordul trebuie să fie aprobat de Parlamentul britanic. 

Consensul de la Bruxelles intervine la 18 luni după începutul negocierilor dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, după activarea Articolului 50 din Tratatul de la Roma în urma rezultatului referendumului din 2016.

Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană pe 29 martie 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.