Statee Unite au impus sancţiuni poliţiei cubaneze, iar Joe Biden, asupra căruia se exercită presiuni în acest subiect fierbinte, ameninţă şi cu alte măsuri, în cazul în care nu are loc o schimbare ”drastică” în Cuba, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat despre sancţiuni suplimentare, preşedintele american a răspuns, în marja unei reuniuni la Casa Albă cu reprezentanţi ai americanilor de origine cubaneză, că ”vor exista şi altele, dacă nu are loc o schimbare drastică în Cuba, lucru la care nu mă aştept”.

Statele Unite au sanţcionat vineri atât doi oficiali de rang înalt din cadrul poliţiei cubaneze, cât şi Poliţia Naţională cubaneză Revoluţionară (PNR), din cauza participării lor la reprimarea unor manifestaţii recente împotriva Guvernului cubanez, a anunţat Departamentul Trezoreriei.

Numele directorului PNR, Oscar Callejas Valcarce, şi directorului-adjunct Eddy Sierra Arias, acuzaţi de ”încălcări grave ale drepturilor omului”, au fost introduse pe o ”listă neagră” a Statelor Unite.

Eventualele averi ale acestora în Statele Unite urmează să fie îngheţate, iar accesul la sistemul financiar american să le fie blocat.

”Trezoreria va continua să-i sancţioneze şi să-i identifice pe nume pe cei care facilitează încălcări grave ale drepturilor omului ale regimului cubanez”, a subliniat directoarea principalei unităţi a Trezoreriei însărcinate cu sancţiunile, Andrea Gacki.

”Măsurile adoptate azi au scopul să-i facă să dea socoteală pe cei care se fac vinovaţi de represiunea apelurilor poporului cubanez la libertate şi la respectarea drepturilor omului”, a insistat ea

Cuba, prin vocea ministrului său de Externe Bruno Rodriguez, a respins ”ferm” includerea PNR şi a celor doi conducători ai acesteia pe liste denunţate drept ”falacioase”.

”Aceste măsuri arbitrare se adaugă dezinformării şi agresiunii, pentrua justifica o blocadă inumană impusă Cubei”, a denunţat într-un mesaj postat pe Twitter ministrul, referindu-se la embargoul impus de către Washington insulei comuniste în 1962.

”O RUŞINE”

La 11 şi 12 iunie, mii de cubanezi au manifestat strigând ”Ne este foame!” şi ”Jos dictatura!”.

În urma acestor manifestaţii - cele mai importante de la Revoluţia care l-a instalat pe Fidel Castro la putere în 1959 -, aproximativ 100 de persoane au fost arestate, potrivit unor organizaţii şi opoziţiei.

Washingtonul a condamnat imediat ferm această represiune, şi-a exprimat susţnerea faţă de manifestanţi şi a promis să-i ajute pe cubanezi.

Însă Congresul şi importanta comunitate americană de origine cubaneză exercită presiuni tot mai mari asupra lui Joe Biden să ia măsuri mai concrete.

Trezoreria a anunţat la 22 iulie o primă serie de sancţiuni financiare ţintite vizându-i pe ministrul cubanez al Apărării Alvaro Lopez Miera şi ”beretele negre” - o unitate specială din cadrul Ministerului cubanez de Interne desfăşurată în timpul acestor manifestaţii.

Impactul acestor sancţiuni - care se adaugă celor mult mai generale care vizează deja această insulă din Caraibe de mai multe decenii - este foarte limitat, cu atât mai mult cu cât întregul Minister de Interne se află deja pe ”lista neagră” americană.

”Vă auzim vociea. Auzim apelurile la libertate”, a declarat vineri Joe Biden, care a condamnat încă o dată ”regimul comunist (al Cubei) care a eşuat”.

El a declarat că se studiază alte măsuri de susţinere.

Statele Unite reflectează mai ales la mijloace de garantare a unui acces liber la Internet pe insula comunistă.

Washingtonul vrea, de asemenea, să acţioneze astfel încât transferuri de bani ale comunităţii cubaneze din străinătate, care sunt deturnate în parte, acuză americanii, de către militarii cubanezi, să ajungă la destinaţie.

Însă preşedintele democrat, care se afişează drept un unificator, are puţine şanse să-i atragă de partea sa pe republicani.

Republicanii, intim asociaţi de mult criticilor violente ale regimului comunist, îi amintesc neîncetat lui Joe Biden că Barack Obama, al cărui vicepreşedinte a fost, a încercat o politică de deschidere faţă de Havana.

”Democraţii sunt slabi în Cuba, ei care au răspândit minciunile propagandei antiamericane a regimului comunist. Lipsa fermităţii luiBiden este oruşine”, a denunţat vineri, într-un comunicat, Comitetul Naţional Republican (RNC).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.