Nouă milioane de persoane au fost sfătuite să îşi evacueze locuinţele, în contextul în care Japonia este lovită de unul dintre cele mai periculoase taifunuri din istoria ţării, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Taifunul Nanmadol a ucis două persoane şi a rănit alte aproximativ nouăzeci.

Furtuna a lovit Kyushu, cea mai sudică dintre cele patru insule principale ale Japoniei, duminică dimineaţa, şi urmează să ajungă în Honshu, cea mai mare insulă a ţării asiatice, în zilele următoare.

Zeci de mii de persoane au stat duminică noaptea în adăposturi de urgenţă, iar aproximativ 350.000 de case nu au curent.

Sistemul de transport a fost perturbat, iar ţara este pregătită pentru inundaţii extinse şi alunecări de teren.

Tiafunul Nanmadol a adus rafale de până la 234 km/h, iar în unele regiuni au fost prognozate 400 mm de ploaie în 24 de ore.

Serviciile feroviare, feriboturile şi sute de zboruri au fost anulate. Multe magazine şi alte companii uşile s-au închis, iar saci de nisip au fost plasaţi în faţa uşilor pentru a proteja unele proprietăţi.

Taifunul a ajuns duminică dimineaţa în apropiere de oraşul Kagoshima, în extremitatea sudică a Japoniei, în insula Kyushu.

Televiziunea de stat NHK a anunţat că un bărbat a fost ucis când maşina lui a fost înghiţită de inundaţii, iar un altul a murit după ce a fost îngropat de o alunecare de teren. Încă o persoană rămâne dispărută, iar alte optzeci şi şapte au fost rănite.

Se estimează că furtuna se va îndrepta spre est şi va trece peste insula principală a Japoniei, Honshu, înainte de a ajunge în larg până miercuri. Capitala Tokyo a fost cuprinsă de ploi abundente, linia de metrou Tozai fiind suspendată din cauza inundaţiilor.

O alertă de nivel cinci, cea mai înaltă pe scara de avertizare a dezastrelor din Japonia, a fost emisă pentru peste 500.000 de persoane din zonele Kagoshima, Miyazaki, Oita, Kumamoto şi Yamaguchi.

În total, aproximativ nouă milioane de persoane au primit ordin să evacueze părţi din regiunile Kyushu, Shikoku şi Chugoku după o alertă de nivel patru.

Nanmadol a fost clasificat ca un super taifun de către Centrul Comun de Avertizare a Taifunurilor din SUA (JTWC), un termen aplicat furtunilor cu viteze susţinute ale vântului de 240 km/h (150 mph) sau mai mult. Este echivalentul unui uragan de categoria patru sau cinci.

Premierul Fumio Kishida a amânat până marţi o vizită la New York, unde urmează să susţină un discurs la Adunarea Generală a ONU, pentru a monitoriza impactul furtunii.

Oamenii de ştiinţă au prezis un sezon de uragane foarte activ în acest an, influenţat de un fenomen natural cunoscut sub numele de La Niña.

Temperaturile mai calde la suprafaţa mării în Oceanul Atlantic şi Marea Caraibilor, ca urmare a schimbărilor climatice, pot avea, de asemenea, un impact asupra taifunurilor.

Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC) a anunţat că cicloanele tropicale intense vor creşte probabil la scară globală.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.