Japonia va colabora cu Marea Britanie şi Italia pentru a dezvolta o aeronavă de luptă de ultimă generaţie până în 2035, au anunţat cele trei ţări vineri, în condiţiile în care arhipelagul japonez încearcă să îşi consolideze strategia de apărare într-un context geopolitic tensionat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tokyo, Londra şi Roma se vor angaja într-un ”un efort ambiţios de a dezvolta un avion de luptă de ultimă generaţie” în cadrul unui program numit GCAP (Global Combat Air Programme), au precizat guvernele celor trei state.

Această colaborare, care urmăreşte să profite de cercetările deja iniţiate de cei trei parteneri în tehnologii avansate de luptă aeriană, cum ar fi avioanele fără pilot, marchează prima asociere a Japoniei cu parteneri europeni în vederea proiectării unei aeronave de luptă.

Compania japoneză Mitsubishi Heavy Industries, compania britanică BAE Systems şi compania italiană Leonardo ar urma să fie în centrul proiectului, potrivit informaţiilor cotidianului economic japonez Nikkei.

Detaliile privind costul proiectului nu au fost încă finalizate, potrivit unui oficial japonez al Ministerului Apărării, care spune că producţia ar trebui să înceapă în jurul anului 2030 sau 2031, astfel încât un prototip să poată fi gata până în 2035.

”Suntem hotărâţi să menţinem ordinea internaţională liberă, deschisă şi bazată pe norme, lucru care este mai important ca niciodată într-un moment în care aceste principii sunt contestate şi când ameninţările şi atacurile sunt în creştere”, au spus cele trei ţări într-un comunicat.

”Având în vedere importanţa crucială a apărării democraţiei, economiei şi securităţii noastre şi a protejării stabilităţii regionale, avem nevoie de parteneriate puternice de apărare şi securitate, susţinute şi consolidate de un element de descurajare credibil”, au adăugat acestea.

Japonia, a cărei strategie de apărare depinde în mare măsură de aliatul său american, încearcă să-şi sporească drastic capacităţile în această zonă pentru a face faţă ameninţărilor tot mai mari pe care le simte la graniţele sale, din Coreea de Nord până în China, şi ajungând la Rusia.

Tokyo a anunţat săptămâna aceasta că intenţionează să-şi majoreze cheltuielile militare cu 56% în perioada 2023-2027, comparativ cu ultimii cinci ani, şi să atribuie 2% din PIB-ul naţional  domeniului apărării  până în 2027, faţă de maximul de 1%, care era prevăzut până acum.

Un astfel de obiectiv este controversat în această ţară dotată cu o Constituţie pacifistă încă din 1947, care limitează foarte mult mijloacele şi misiunile ”forţelor de autoapărare”, denumirea armatei japoneze.

Japonia, Regatul Unit şi Italia subliniază că au conceput programul GCAP ca bază pentru cooperarea cu alte ţări, insistând în comunicatul lor de presă asupra ”interoperabilităţii viitoare cu Statele Unite, NATO şi partenerii noştri din Europa, Indo-Pacific şi întreaga lume”.

”Statele Unite sprijină cooperarea Japoniei în domeniul securităţii şi apărării cu aliaţi şi parteneri care au aceleaşi opinii (...) pentru dezvoltarea următoarelor sale aeronave de luptă”, se arată într-un comunicat comun al Departamentului de Apărare al SUA şi al Ministerului japonez al Apărării.

Cele două ţări discută în special despre ”sisteme autonome” care ar putea fi complementare proiectului de avioane de luptă japoneze şi au convenit să ”înceapă o cooperare concretă în cursul anului viitor”, permiţând ”răspunsuri comune la ameninţările viitoare din Asia - Regiunea Pacificului”, se mai arată în comunicat.

Viitorul avion de luptă este considerat a fi un succesor al avionului japonez Mitsubishi F-2, proiectat împreună firma americană Lockheed Martin şi dat în folosinţă în 2000. Dezvoltarea sa ar urma să integreze progresele din proiectul de avioane de luptă Tempest, al Marii Britanii, al cărui pre-prototip este anunţat ”în următorii cinci ani”





 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.