Japonia va începe săptămâna viitoare a doua deversare de apă reziduală de la centrala nucleară avariată de la Fukushima, a afirmat operatorul acesteia, o acţiune care a înfuriat China şi alte ţări la debutul său, în august, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 24 august, Japonia a început să deverseze în Pacific o parte din cele 1,34 milioane de tone de apă reziduală care s-au adunat din 2011, când un tsunami a avariat centrala.

”Verificările după prima deversare s-au încheiat… (A doua) deversare va începe în 5 octombrie”, a anunţat Tokyo Electric Power (Tepco).

China a interzis toate importurile de fructe de mare din Japonia după prima deversare, care s-a încheiat în 11 septembrie, în pofida insistenţelor de la Tokyo potrivit cărora operaţiunea nu implică niciun risc.

Rusia, ale cărei relaţii cu Japonia sunt, de asemenea, glaciale, ar lua în considerare să impună o interdicţie similară privind fructele de mare.

În prima fază, circa 7.800 de tone de apă au fost deversate în Pacific, din cele 1,34 milioane de tone, echivalentul a peste 500 de bazine olimpice de înot.

Tepco afirmă că apa a fost filtrată de toate elementele radioactive, cu excepţia tritiului, care se află la niveluri sigure. Acest punct de vedere este susţinut şi de agenţia pentru energie atomică a ONU.

China a acuzat Japonia că foloseşte oceanul ca o ”canalizare”, acuzaţii care au avut ecou la ONU, săptămâna trecută, din partea premierului din Insulele Solomon Manasseh Sogavare, care a dezvoltat relaţii apropiate cu Beijingul.

Deversarea, care ar urma să dureze zeci de ani, are ca scop eliberarea de spaţiu şi ulterior îndepărtarea combustibilului radioactiv foarte periculos şi a dărâmăturilor de la reactoarele avariate.

”Ca şi la prima deversare, vom continua să monitorizăm nivelurile de tritiu. Vom continua să informăm publicul în moduri care sunt uşor de înţeles, bazate pe dovezi ştiinţifice”, a declarat un oficial de la Tepco, Akira Ono.

În pofida interdicţiei Chinei privind importurile de fructe de mare din Japonia, vasele chineze ar continua să pescuiască în largul Japoniei, în aceleaşi zone în care operează navele japoneze.

Rahm Emanuel, ambasadorul SUA în Japonia, a publicat săptămâna trecută fotografii cu ceea ce a numir vase de pescuit chineze în largul Japoniei, la 15 septembrie.

”Se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte. Nave chineze pescuind în largul coastelor Japoniei în 15 septembrie, după embargoul Chinei privind fructele de mare în aceleaşi ape”, a scria Emanuel pe reţeaua de socializare X.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.