Italia: O maşină a intrat într-un grup de pietoni la Modena. Şapte persoane au fost rănite. Două sunt în stare gravă / Ce se ştie despre şofer

Italia: O maşină a intrat într-un grup de pietoni la Modena. Şapte persoane au fost rănite. Două sunt în stare gravă / Ce se ştie despre şofer
FOTO: X

Şapte persoane au fost rănite sâmbătă, când o maşină a intrat într-un grup de oameni în centrul oraşului Modena, din nordul Italiei, relatează presa italiană. Dintre răniţi, doi sunt în stare gravă.

Acesta este bilanţul unui incident dramatic care a avut loc la Modena, conform primarului Massimo Mezzetti. Maşina condusă de o persoană de origine nord-africană "s-a îndreptat spre trotuar, lovind şi o bicicletă, apoi a lovit în plin o femeie, care este în stare gravă, cu picioarele zdrobite", a explicat primarul, prezent la faţa locului.

"Am văzut maşina venind, se îndrepta spre trotuar. A accelerat brusc. Mergea cu cel puţin o sută la oră, am văzut oamenii zburând". Aceasta este relatarea martorilor cu privire la ceea ce s-a întâmplat pe via Emilia Centro, unde o maşină a lovit aproximativ zece pietoni. Apoi, şoferul a înjunghiat şi un trecător, înainte de a fi oprit de poliţie.

"Trebuie să înţelegem natura incidentului, dar este un eveniment dramatic. Sunt profund şocat; indiferent de natura sa, este un fapt extrem de grav. Dacă ar fi vorba de un atentat, ar fi şi mai grav". Acestea sunt primele cuvinte ale primarului din Modena, Massimo Mezzetti, la faţa locului, imediat după producerea incidentului grav.

Bărbatul care a lovit mai mulţi pietoni în centrul oraşului Modena se află în stare de arest. Din informaţiile disponibile, acesta ar fi un cetăţean italian de origine străină, în vârstă de aproximativ treizeci de ani, născut şi crescut în zona Modena. Se pare că nu are antecedente penale.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră