Fermierii italieni ameninţă că intră cu utilajele pe străzile Romei sau că vor merge cu tractoarele la Festivalul Sanremo. La Bergamo, ei au intrat cu utilajele pe străzi şi au afişat bannere cu mesaje precum - ”Aţi vrut sclavi, aţi găsit rebeli”, ”Lăsaţi-i să muncească pe mama şi pe tata!” sau ,,Făina din greieri să o mâncaţi voi”. Reuters remarcă faptul că, în timp ce în Franţa şl Germania protestele s-au atenuat, s-au intensificat în Spania şi Italia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fermierii au organizat în mai multe state europene demonstraţii pentru a-şi exprima furia faţă de preţurile scăzute ale produselor, creşterea costurilor, importurile ieftine şi constrângerile impuse de eforturile Uniunii Europene de a lupta împotriva schimbărilor climatice, cerând intervenţia autorităţilor.
Protestele s-au atenuat deocamdată în Franţa şi Germania, dar par să crească în intensitate în ţări precum Spania şi Italia, unde grupuri de fermieri s-au adunat în afara Romei cu tractoarele, iar o organizaţie ameninţă că dacă nu va primi un răspuns până sâmbătă la prânz, agricultorii vor intra cu utilajele pe străzile capitalei italiene.

Alţi agricultori ameninţă că vor merge cu tractoarele pentru a protesta la Festivalul de muzică Sanremo

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

La Bergamo, utilajele agricole au intrat joi după-amiază pe străzile oraşului, în zona centrală, protestatarii având cu ei şi copiii.

Manifestând zgomotos, fermierii au adus cu ei recuzită - o vacă din ghips, steaguri cu care şi-au decorat utilajele - iar unii dintre ei şi-au adus copiii la manifestaţie, susţinând astfel mesajul ,,Valoare justă produselor noastre pentru viitorul tinerilor.” Pe bannerele montate pe tractoare, ei au transmis guvernului italian şi alte mesaje, precum ,,Aţi vrut sclavi, aţi găsit rebeli”, ,,Lăsaţi-i să muncească pe mama şi pe tata, ei îmi construiesc viitorul!” sau ,,Făina din greieri să o mâncaţi voi”.

Ministrul Agriculturii Francesco Lollobrigida a declarat joi că s-a întâlnit şi continuă să se întâlnească cu grupurile de fermieri care protestează după ce unul dintre grupurile principale a stabilit un ultimatum pentru sâmbătă la prânz pentru a-i primi riscând în caz contrar să vadă străzile Romei invadate de tractoare.
    „În ceea ce priveşte delegaţiile fermierilor, le-am întâlnit deja şi încă ne întâlnim cu asociaţii”, a spus el.
    „Toate asociaţiile din Italia au o relaţie dialectică cu guvernul”. „Nu am problema întâlnirii, când cred că sunt oameni buni”, am întâlnit multe delegaţii, sau persoane sau grupuri”.
   

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.