Israelul respinge un apel prin care 14 ţări îi cer să înceteze extinderea coloniilor în Cisiordania ocupată, pe care-l denunţă drept ”reprobabil din punct de vedere moral”, după ce aceste ţări, între care Franţa, Regatul Unit, Canada şi Japonia, au condamnat, în Ajunul Crăciunului, aprobarea a 19 noi colonii în acest teritoriu palestinian relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Guverne străine nu vor restrânge dreptul evreilor de a trăi pe pământul Israelului, iar orice apel în acest sens este reprobabil din punct de vedere moral”, a denunţat în noaptea Ajunului Crăciunului, pe X, ministrul israelian de Externe Gideon Saar.

”Decizia de a înfiinţa 11 noi colonii şi de a legaliza opt colonii suplimentare vizează să răspundă ameninţărilor de securitate cu care se confruntă Israelul”, a motivat el.

Israelul anunţa duminică aprobarea înfiinţării a 19 colonii în Cisiordania ocupată, crescând astfel la 69 numărul total al ”implantaţiilor” care au primit undă verde în ultimii trei ani.

”Pe teren, blocăm înfiinţarea unui stat palestinian terorist”, s-a felicitat ministrul Finanţelor de extremă dreapta Bezalel Smotrich.

În total 14 ţări, inclusiv Franţa, Regatul Unit, Canada şi Japonia, au condamnat în Ajunul Crăciunului această măsură şi au cerut Israelului ”să înceteze extinderea coloniilor”.

”Noi, reprezentanţii Belgiei, Canadei, Danemarcei, Franţei, Germaniei, Italiei, Iralndei, Islandei, Japoniei, Spaniei, Maltei, Olandei, Norvegiei şi Regatului Unit, condamnăm aprobarea de către Cabinetul de Securitate al Guvernului israelian a înfiinţării a 19 colonii în Cisiordania ocupată”, se arată într-un comunicat comun difuzat de către Ministerul francz de Externe.

”Ne reiterăm opoziţia clară faţă de orice formă de anexare şi dezvoltării politicii colonizării”, se ară în comunicat.

”Cerem Israelului să revină asupra acestei decizii şi să înceteze extinderea coloniilor, conform Rezoluţiei 2334 a Consiliului de Securitate al ONU”, cer ele, subliniind că sunt ”hotărâte să susţină dreptul la autodeterminare al palestinienilor”.

Această acţiune unilaterală, denunţă ele, ”riscă să fragilizee un armistiţiu deja precar în Fâşia Gaza”, în vigoare din octombrie în acest teritoriu  palestinian, devastat peste doi ani de război.

Ţările semnatare ale apelului îşi reafirmă ”angajamentul neclintit în favoarea unei păci globale, drepte şi durabile care să aibă la bază soluţia cu două state”, israelian şi palestinian.

În afară de Ierudalimul de Est, ocupat şi anexat de către Israel, peste 500.000 de israelieni trăiesc în prezent în Cisiordania ocupată, în colonii pe care ONU le consideră ilegale în dreptul internaţional, în mijlocul a aproximativ trei milioane de palestinieni.

Colonizarea a continuat în toate guvernele israeliene, atât de stânga, cât şi de drrapta, începând din 1967, şi s-a intensificat în actualul Guvern al lui Benjamin Netanyahu, mai ales după lansarea Războiului din Fâşia Gaza, declanşat la 7 octombrie 2023 de un atac fără precedent al mişcării islamiste Hamas în sudul Israelului.

Autoritatea Palestiniană (AP) a denunţat, la rândul său, anunţul israelian.

Ea consideră că colonizarea nu poate fi ”disociată de politica sistematică a Israelului (...) vizând să împiedice orice posibilitate reală de înfiinţarea a unui stat independnet şi suveran”.

AP denunţă ”o accelerare a furtului pământurilor palestiniene” şi o ”escaladare a terorismului coloniştilor”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.