Membri ai forţelor israeliene au început să demoleze, luni, case palestiniene considerate ilegale, la sud de Ierusalim, a constatat la faţa locului un jurnalist AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zeci de poliţişti şi militari au încercuit cel puţin patru imobile, în regiunea Sut Baher, iar un boldezer a demolat un imobil cu două etaje neterminat, potrivit aceleiaşi surse.

Jurnaliştii au fost ţinuţi la distanţă, iar locuitorii au fost evacuaţi.

”Vreau să mor aici”, a strigat un bărbat al cărui domiciliu era pe cale să fie demolat.

La 18 iulie, autorităţile israeliene au informat anumiţi locuitori din cartierul Sur Baher că intenţionează să le demoleze locuinţele şi le-au dat termen 30 de locuinţe să evacueze locul.

Potrivit Biroului ONU de Coordonare a Afacerilor Umanitare (OCHA), această decizie vizează zece clădiri, majoritatea încă în construcţie. Aproximativ 350 de persoane sunt vizate, potrivit Ocha.

Aproximativ 20 de diplomaţi, reprezentnd 20 de ţări, majoritar europene, s-au dus la 16 iulie în cartierul din regiunea Ierusalimului, unde reprezentanţi palestinieni i-au chemat să împiedice Israelul să demoleze aceste locuinţe.

”Atunci când îmi va fi demolată casa, vom rămâne pe drumuri”, a declarat Ismaïl Abadiyeh, în vârstă de 42 de ani, care trăieşte într-unul dintre imobilele ameninţate împreună cu cei patru copii ai săi.

Locuitorii din Sur Baher afirmă totodată că se tem că alte 100 de clădiri din cartierul lor ar putea fi ameninţate în viitorul apropiat.

Imobilele vizate de ordine de demolare se află într-un perimetru de securitate, în care construirea este interzisă, justifică autorităţile israeliene.

Autorităţile israeliene demolează cu regularitate ceea ce consideră construiri ilegale ale unor case palestiniene în Ierusalimul de Est şi în Cisiordania ocupată.

Palestinienii afirmă că este aproape imposibil să obţină permise de construire de la autorităţile israeliene şi că rezultă o penurie de locuinţe. Ei acuză totodată Israelul de faptul că ar căuta să îi izgonească din regiunea Ierusalimului.

Cele mai multe dintre clădirile vizate de ordinul de demolare se află în zone considerate sub controlul Autorităţii Palestiniene, în virtutea Acordurilor de la Oslo, mai denunţă ei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.