Israelul verifica luni dacă l-a ucis pe adjunctul liderului militar al Hamas într-un raid aerian în Gaza, au declarat Forţele de Apărare Israeliene (IDF), în timp ce perspectivele unei încetări a focului care să coincidă cu luna sfântă musulmană a Ramadanului se estompează, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Dacă moartea sa va fi confirmată, Marwan Issa va fi oficialul de cel mai înalt rang al mişcării militante islamiste ucis de Israel în cele cinci luni de război care a pulverizat enclava de coastă şi a ucis zeci de mii de palestinieni. Issa, cunoscut sub numele de "Omul din umbră" pentru abilitatea sa de a nu fi văzut, a fost unul dintre cei trei lideri de top ai Hamas care au planificat atacul din 7 octombrie împotriva Israelului care a declanşat războiul şi despre care se crede că a condus operaţiunile militare ale Hamas de atunci. În cadrul unui briefing cu jurnaliştii, purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că Israelul a bombardat tabăra de refugiaţi Al-Nusseirat din centrul Gaza sâmbătă seara, în urma unor informaţii despre locaţia lui Issa, al doilea la comandă al aripei militare a Hamas, Brigăzile Izz el-Deen al-Qassam.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.