Cea mai mare asociaţie academică mondială de cercetători în domeniul genocidului a adoptat o rezoluţie în care se afirmă că sunt îndeplinite criteriile legale pentru a stabili că Israelul comite un genocid în Gaza, a anunţat luni preşedintele acesteia, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dintre cei 500 de membri ai Asociaţiei Internaţionale a Cercetătorilor în materie de Genocid (IAGS), 86% au susţinut rezoluţia care declară că „politicile şi acţiunile Israelului în Gaza” îndeplinesc definiţia legală prevăzută în articolul II din Convenţia ONU din 1948 privind genocidul.

„Aceasta este o declaraţie definitivă a experţilor în domeniul studiilor privind genocidul, potrivit căreia ceea ce se întâmplă pe teren în Gaza este genocid”, a declarat pentru Reuters preşedinta asociaţiei, Melanie O'Brien, profesoară de drept internaţional la Universitatea din Australia de Vest, specializată în genocid. „Nu există nicio justificare pentru comiterea de crime de război, crime împotriva umanităţii sau genocid, nici măcar autoapărarea”, a adăugat ea.

Ministerul de Externe al Israelului a calificat declaraţia ca fiind ruşinoasă şi „bazată în întregime pe campania de minciuni a Hamas”. Israelul a negat cu tărie în trecut că acţiunile sale în Gaza constituie genocid şi susţine că acestea sunt justificate ca act de autoapărare.

Israelul are şi un proces la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, în care se confruntă cu acuzaţii de genocid.

Israelul a lansat atacul asupra Fâşiei Gaza în octombrie 2023, după ce luptătorii din Hamas, gruparea militantă palestiniană care controlează teritoriul, au atacat comunităţile israeliene, ucigând 1.200 de persoane şi capturând peste 250 de ostatici.

De atunci, acţiunea militară de ripostă a Israelului în Fâşia Gaza a ucis 63.000 de persoane, a avariat sau distrus majoritatea clădirilor din teritoriu şi i-a forţat pe aproape toţi locuitorii să-şi părăsească locuinţele cel puţin o dată. O organizaţie internaţională de monitorizare a foametei, pe care se bazează Organizaţia Naţiunilor Unite, afirmă că anumite părţi ale teritoriului suferă în prezent de o foamete provocată de om, lucru pe care Israelul îl neagă, de asemenea.

Rezoluţia de trei pagini a Asociaţiei Internaţionale a Cercetătorilor în materie de Genocid solicită Israelului „să înceteze imediat toate actele care constituie genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii împotriva palestinienilor din Gaza, inclusiv atacurile deliberate şi uciderea civililor, inclusiv a copiilor; înfometarea; privarea de ajutor umanitar, apă, combustibil şi alte bunuri esenţiale pentru supravieţuirea populaţiei; violenţa sexuală şi reproductivă; şi strămutarea forţată a populaţiei”.

De asemenea, documentul afirmă că atacul Hamas asupra Israelului, care a precipitat războiul, reprezintă o crimă internaţională.

O CONVENŢIE ADOPTATĂ ÎN URMA HOLOCAUSTULUI

Convenţia ONU privind genocidul din 1948, adoptată în urma uciderii în masă a evreilor de către Germania nazistă, defineşte genocidul ca fiind crime comise „cu intenţia de a distruge, în totalitate sau parţial, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, ca atare”.

Aceasta impune tuturor ţărilor să acţioneze pentru a preveni şi opri genocidul.

De la înfiinţarea sa în 1994, asociaţia cercetătorilor în domeniul genocidului a adoptat nouă rezoluţii prin care recunoaşte episoade istorice sau actuale ca fiind genocid.

IAGS publică o revistă şi organizează conferinţe internaţionale periodice ale cercetătorilor care studiază genocidul şi este considerată cea mai mare grupare academică din acest domeniu.

O altă grupare, Reţeaua Internaţională a Cercetătorilor în domeniul Genocidului, organizează şi ea conferinţe şi publică o revistă, dar nu adoptă rezoluţii similare.

Ismail Al-Thawabta, şeful biroului de presă al guvernului din Gaza condus de Hamas, a salutat „poziţia academică prestigioasă” a rezoluţiei, care, potrivit lui, „impune comunităţii internaţionale obligaţia legală şi morală de a lua măsuri urgente pentru a opri crimele, a proteja civilii şi a-i trage la răspundere pe liderii ocupaţiei”.

Sergey Vasiliev, profesor de drept internaţional la Universitatea Deschisă din Olanda, care nu este membru al asociaţiei, a declarat pentru Reuters că rezoluţia arată că „această evaluare juridică a devenit mainstream în mediul academic, în special în domeniul studiilor privind genocidul”.

Mai multe grupuri internaţionale pentru drepturile omului şi chiar unele ONG-uri israeliene au acuzat deja Israelul de comiterea unui genocid.

Săptămâna trecută, sute de angajaţi ai ONU din cadrul Biroului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, Volker Turk, i-au scris pentru a-i cere să descrie în mod explicit războiul din Gaza ca un genocid în desfăşurare, potrivit unei scrisori văzute de Reuters.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.