Israelul avertizează Libanul să dezarmeze Hezbollah sau „va plăti preţul”

Israelul avertizează Libanul să dezarmeze Hezbollah sau „va plăti preţul”

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, l-a avertizat sâmbătă pe preşedintele libanez Joseph Aoun că Libanul va „plăti preţul” pentru că nu a reuşit să dezarmeze Hezbollah, miliţia susţinută de Iran care domină sudul ţării, scrie CNN.

Într-un discurs televizat adresat preşedintelui, Katz a spus că Libanul „a făcut o promisiune şi un angajament de a respecta acordul şi de a dezarma Hezbollah - iar aceste lucruri nu se întâmplă”.

„Dacă trebuie să alegem între a ne apăra civilii şi soldaţii sau statul Liban, cei care vor plăti preţul vor fi guvernul libanez şi întregul Liban”, a spus Katz.

După ce Aoun a fost ales în ianuarie 2025, el s-a angajat să restabilească monopolul armatei libaneze asupra armelor în ţară prin dezarmarea Hezbollah. Însă gruparea militantă a continuat să opereze şi a lansat un atac asupra Israelului săptămâna trecută în urma atacurilor comune americano-israeliene asupra Iranului.

Israelul a răspuns cu un atac furios în tot Libanul, vizând Hezbollah nu doar în sud, ci şi în capitala Beirut şi în Tripoli, în extremitatea nordică. Întrebat recent dacă Israelul pregăteşte o invazie terestră la scară largă, un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat: „Toate opţiunile rămân pe masă”.

Katz a spus că Israelul nu are „nicio revendicare teritorială” în Liban, „dar nu vom accepta noi atacuri dinspre teritoriul libanez către Israel”.

„Prin urmare, ne adresăm vouă şi vă avertizăm - faceţi ceva şi acţionaţi înainte de a face şi mai mult”, a spus Katz în mesajul său către Aoun.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră