Diferendul în centrul căruia se află Irlanda de Nord este pe cale să facă să eşueze foarte complexele negocieri cu privire la divorţul cerut de Regatul Unit, iar Uniunea Europeană (UE) este necesar să se pregătească de o despărţire dureroasă, a avertizat miercuri negociatorul-şef european Michel Barnier, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste o săptămână, liderii UE urmează să se întâlnească la Bruxelles în cadrul unui summit catalogat drept ”momentul adevărului” al Brexitului, iar Londra şi partenerii săi nu au ajuns, pentru moment, la vreun acord cu privire la modul în care vameşi UE să controleze bunuri care tranzitează provincia britanică Irlanda de Nord.

”Un non-acord nu a fost niciodată scenariul nostru, însă trebuie să ne pregătim în acest sens”, a avertizat francezul în faţa unor conducători de întreprinderi europene reuniţi în Parlamentul European (PE) la Bruxelles.

El a apreciat că se poate ajunge la un acord până miercurea viitoare.

”La 29 martie 2019, adică peste şase luni, Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană, piaţa unică şi Uniunea Vamală. Am realizat progrese bune în vederea unei retrageri ordonate, însă rămân mai multe probleme spinoase, şi mai ales mijlocul de a evita înfiinţarea unei frontiere între Irlanda şi Irlanda de Nord”, a precizat el.

În mod paradoxal, majoritatea irlandezilor de nord s-a pronunţat împotriva Brexitului.

Or divorţul va impune controale administrative între Marea Marea Britanie şi Irlanda de Nord, întrucânt ceea ce va intra din Regatul Unit în Irlanda de Nord va intra, de asemenea, pe piaţa unică europeană via Irlanda, a subliniat el.

Aceasta este însă o situaţie inacceptabilă pentru Guvernul britanic.

Unul dintre susţinătorii Brexitului, fostul şef al diplomaţiei britanice Boris Johnson s-a sesizat imediat asupa declaraţiilor lui Michel Barnier şi a acuzat-o pe şefa Guvernului britanic Theresa may că negociază un acord care va transforma Regatul Unit într-”o colonie a Uniunii Europene”.

”Uniunea Europeană este ataşată integrităţii teritoriale a Regatului Unit, însă Regatul Unit trebuie să respecte piaţa unică europeană care include Irlanda”, a insistat Michel Barnier.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.